Preşedintele francez Emmanuel Macron a condamnat cu fermitate sâmbătă actul de antisemitism comis la Pittsburgh, în Pennsylvania, nord-estul Statelor Unite, potrivit unui mesaj postat pe Twitter, relatează AFP.
"Gândurile mele pentru victime şi sprijinul meu pentru cei apropiaţi lor", a adăugat Macron în mesaj.
Macron s-a aflat sâmbătă la Istanbul, unde a participat la un summit consacrat crizei din Siria alături de liderii Turciei, Rusiei şi Germaniei.
După atacul de la Pittsburgh, ministrul de interne francez, Christophe Castaner, a declarat că a cerut prefecţilor să sporească măsurile de supraveghere în jurul sinagogilor.
"Am cerut prefecţilor să sporească vigilenţa în jurul sinagogilor şi a evenimentelor programate pentru acest weekend", a scris ministrul într-un mesaj postat pe Twitter.
''Antisemitismul ucide. Antisemitismul nu are frontiere. Atacul comis la Pittsburgh este dovada tragică a acestui fapt. În Pennsylvania, ca şi în ţara noastră, rămânem uniţi împotriva urii", a scris Castaner pe Twitter, exprimându-şi '' solidaritatea cu poporul american".
Unsprezece persoane au fost ucise şi şase rănite sâmbătă dimineaţa când un bărbat de 46 de ani, Robert Bowers, a deschis focul asupra credincioşilor aflaţi într-o sinagogă din Pittsburgh. Acesta este cel mai violent atac antisemit comis în Statele Unite ale Americii în ultimele decenii.
Macron condamnă atacul din Pittsburgh; Ministrul francez de interne cere întărirea securităţii în jurul sinagogilor
Explorează subiectul
Articole Similare

2.647
Agenții care au aruncat SUA în aer vin acum în Europa, la unul dintre cele mai importante evenimente ale anului
2.647

3.166
VIDEO Momentul viral în care premierul britanic îl imită pe Macron: a purtat ochelari de aviator și a salutat publicul în franceză
3.166

4.529
VIDEO Imagini dramatice: Centrul istoric al unui vechi și superb oraș din Italia se prăbușește, după ce muntele efectiv s-a rupt
4.529

65
Proteste în Iran: Peste 6.000 de oameni au murit, potrivit unui ONG
65

3.311
Gafă uriașă la Moscova: Rusia recunoaște din greșeală că Ucraina a scufundat nava-amiral 'Moskva'
3.311

77
Haos în SUA din cauza vremii extreme: furtuna de gheață provoacă pene masive de electricitate
77

1.262
VIDEO Noapte de groază în Ucraina: Rusia a atacat cu 165 de drone - copii printre răniți și pagube majore
1.262

1.292
Ursula von der Leyen: Acordul istoric UE–India arată că există o alternativă într-o lume fragmentată
1.292

51
Emmanuel Macron îi va primi miercuri pe șefa guvernului danez și pe premierul Groenlandei
51

2.575
Nici Groenlanda nu mai știe ce vrea cu adevărat Donald Trump. Autoritățile infirmă declarațiile SUA referitoare la existența unui acord
2.575

3.151
Cutremur în fotbalul internațional: Jucători arestați într-un dosar de trucare și spălare de bani - 17 persoane reținute
3.151

4.246
Zelenski este îngrozit de forța armatei Rusiei de a trimite ”carne de tun”: Câți soldați ar trebui să elimine lunar, pentru ca rușii să rămână fără resurse
4.246

5.721
VIDEO Franța vine cu un răspuns categoric, după afirmațiile controversate ale șefului NATO: Europa nu se poate apăra singură
5.721

















Comentează