Trei persoane au fost rănite, luni, după ce autoturismul cu care se deplasau a fost lovit, în localitatea Brastavăţu, de trenul interregio care circula pe ruta Corabia-Caracal iar maşina a rămas prinsă în tampoanele trenului, informează Agerpres.
Potrivit ISU Olt, în momentul sosirii echipajului de intervenţie, şoferul autoturismului, în vârstă de 40 de ani, era blocat în autoturism, conştient, iar două femei care se aflaseră în aceeaşi maşină au fost găsite în afară, conştiente. După ce şoferul a fost scos din maşină de echipajul de pompieri, toate cele trei victime au fost transportate la CPU Caracal.
"Şoferul prezenta traumatism cranio-cerebral, volet costal şi plăgi la nivelul feţei. Pasagera aflată pe scaunul din dreapta-faţă, în vârstă de 46 de ani, din comuna Brastavăţu, prezenta plagă la cap, în zona frontală şi dureri toracice. Cea de-a treia victimă, în vârstă de 41 de ani, din localitatea Vişina, pasageră pe bancheta din spate, prezenta dureri la coloana vertebrală şi exfoliaţii la nivelul membrelor inferioare", precizează ISU Olt.
În tren se aflau nouă pasageri şi niciunul nu a necesitat îngrijiri medicale.
La intervenţie au participat pompierii Gărzii Vişina, cu o autospecială complexă pentru intervenţie şi descarcerare, un echipaj SMURD, un echipaj SAJ, precum şi un echipaj al SVSU Brastavăţu cu un buldoexcavator care încearcă să scoată maşina de pe şinele de cale ferată. Trenul nu şi-a reluat încă circulaţia.
La faţa locului se află un echipaj al IPJ Olt care cercetează împrejurările în care s-a produs accidentul. Potrivit primelor cercetări, şoferul de 40 de ani, din Corabia, nu s-ar fi asigurat la trecerea la nivel cu calea ferată fără bariere şi a fost lovit de tren şi târât câteva zeci de metri.
Mașină lovită de tren în judeţul Olt, trei persoane au fost rănite
Explorează subiectul
București
0°C
Articole Similare

27
Mesajul de forță și recunoștință al lui Zelenski adresat României, după vizita la Baza 86 Aeriană de la Fetești
27

289
Horoscop zilei de 14 martie 2026. Taurii se concentrează mai mult pe planurile lor financiare. Află ce se întâmplă cu zodia ta
289

1.002
Ilie Bolojan e nimicit după ce mama sa a dat interviu în presă ca să îl apere: Liderii care permit asta sunt niște nulități
1.002

724
Tribunalul București retrimite la DNA dosarul „Complexul Caraiman”. Instanța: rechizitoriul nu permite stabilirea clară a acuzației
724

5.273
Alertă în România, oamenii au sunat la 112 speriați că a început războiul în țară! Ce erau, de fapt, bubuiturile pe care le-au auzit
5.273

1.273
Alertă de poluare în lacul Vidraru: A fost convocat Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă
1.273

1.461
VIDEO Ilie Bolojan pune presiune pe ministrul Muncii cu salarizarea unică: Trebuie făcut la modul serios pentru a așeza structura de cheltuieli a statulu
1.461

23
Unelte de capturat sturion, ridicate de inspectorii Administraţiei Deltei
23

20
Un colegiu lansează o iniţiativă unică – dozator de lapte proaspăt provenit de la ferma şcolii
20

21
Proiect pilot dedicat liceenilor pasionaţi de ştiinţă, lansat de Institutul ELI-NP
21

1.774
Guvernul Bolojan a decis - Salariul minim brut se majorează cu aproape 300 de lei de la 1 iulie
1.774

1.081
FOTO Accident grav pe DN1, în județul Cluj - O fetiță de trei ani și un bărbat, în stop cardio-respirator
1.081

4.255
Premieră în România. Ce mașini sunt la mare căutare. Dacia, Ford sau Mercedes încep să piardă teren
4.255

















Comentează