Tenismanul sârb Novak Djokovic, care a câştigat duminică Turneul Campionilor, pentru a şasea oară în cariera sa, pentru a încununa astfel un sezon în mare parte trunchiat de refuzul său de a se vaccina anti-Covid, a recunoscut că se consideră în continuare ''cel mai bun", informează AFP, potrivit Agerpres.
Succesul de la Torino i-a adus lui Djokovic un cec în valoare de 4,74 milioane de dolari, cel mai mare din istoria tenisului, permiţându-i totodată să-l egaleze pe elveţianul Roger Federer ca număr de trofee cucerite la competiţia de final de sezon din circuitul ATP (6). Sârbul a făcut totodată un salt de trei locuri în clasamentul mondial graţie acestei victorii, aflându-se în acest moment pe poziţia a cincea în ierarhia ATP.
Întrebat, la conferinţa de presă de la finalul meciului câştigat în faţa norvegianului Casper Ruud (7-5, 6-3), dacă este cel mai bun jucător din lume, Djokovic a răspuns: "Nu, eu sunt al cincilea. Săptămâna acesta, probabil că am fost. Dar clasamentul este cel care spune cine a avut cel mai bun sezon, iar (Carlos) Alcaraz este numărul unu. Acestea fiind spuse, în adâncul meu mă văd în continuare cel mai bun jucător din lume. Este mentalitatea mea. Oricine se află de cealaltă parte a fileului, indiferent de suprafaţă, indiferent de anotimp, este întotdeauna la fel. Ambiţiile mele sunt cele mai mari. Aşa am ajuns unde sunt astăzi, la 35 de ani, ţinând în mâini unul dintre cele mai mari trofee ale sportului nostru. Sunt motivat, mă simt bine în corpul meu, am grijă de mine. Şi cât timp voi avea această flacără în mine, voi face totul pentru a lupta împotriva tinerilor, pentru a câştiga cele mai mari trofee".
Djokovic a recunoscut, totodată, că "a suferit" la meciul cu rusul Daniil Medvedev, în ultimul său meci din grupă. "A fost fără îndoială cel mai dificil meci al săptămânii, din punct de vedere fizic. M-am chinuit să-mi revin şi săi fiu cu adevărat pregătit să joc semifinala (cu americanul Taylor Fritz), la mai puţin de 24 de ore mai târziu. Dar ce să spun? Am un fizioterapeut excelent, o echipă superbă. Rutinele mele de recuperare funcţionează foarte bine. Limitele, de cele mai multe ori, există doar în cap. E o luptă interioară cu tine însuţi, împotriva unei voci mici care spune: 'Nu mai suporţi, eşti obosit'. Trebuie să hrăneşti mica voce pozitivă, astfel încât să devină mai puternică decât cea negativă. Este atât de simplu, dar este mai uşor de spus decât de făcut. E în inimă, în cap. Pe mine, ceea ce mă motivează este foamea de victorii, pasiunea mea pentru tenis. Nu am nicio problemă să o spun, am cele mai mari obiective, vreau să fiu cel mai bun, vreau să câştig toate turneele. Nu cred că este o lipsă de modestie. Cred că este important să respecţi pe toată lumea, dar trebuie să ai încredere în tine şi nu văd nimic rău în asta", a mai spus jucătorul sârb.
Mă consider în continuare cel mai bun, afirmă Djokovic după victoria din Turneul Campionilor
Explorează subiectul
București
8°C
Articole Similare

13
Filipe Coelho și-a asumat responsabilitatea pentru eșec: 'Nu a fost o prestație bună'
13

24
Bogdan Andone, după ce echipa sa a produs surpiza: 'Nu degeaba am bătut Dinamo, CFR Cluj, FCSB.'
24

14
Alex Cicâldău, după eșecul Craiovei cu FC Argeș: 'Am pierdut un meci pe care trebuia să-l câștigăm'
14

34
Surpriză uriașă în Bănie. Universitatea Craiova s-a înclinat în fața celor de la FC Argeş
34

55
Thomas Neubert îl contrazice pe Gigi Becali după plecarea de la FCSB: Nu e adevărat
55

131
Patrick Mouratoglou, cu iubita tinerică la antrenament
131

124
Dorinel Munteanu, furios după UTA Arad - Hermannstadt 3-2: 'E ceva foarte grav'
124

16
Naţionala de rugby a României luptă pentru bronzul european. Trei schimbări în Primul XV pentru meciul cu Spania
16

13
UTA Arad a început play-out-ul cu dreptul. Victorie cu FC Hermannstadt
13

22
Istvan Kovacs va arbitra confruntarea Rapid – Dinamo
22

29
Șefii in Formula 1 ar fi decis să scoată din calendar cursele din Bahrain și Arabia Saudită
29

22
Djibril Cissé a reacționat după apariţia unor zvonuri cu privire la moartea sa
22

40
Antrenorul lui Real Madrid speră că se poate baza pe Mbappe în returul cu Manchester City
40















Comentează