Forţele ruse au încercat să avanseze spre oraşul Avdeevka, la nord de Doneţk, însă nu au reuşit, a declarat marţi şeful administraţiei militare a localităţii, Vitali Barabaş, citat de Reuters.
Avdeekva se află pe ruta din Doneţk, prin Konstantinovka, spre Kramatorsk şi Sloviansk, oraşe cheie din zonă aflate încă sub control armatei ucrainene.
Barabaş a declarat televiziunii din Ucraina că declaraţiile inamicului potrivit cărora şoseaua respectivă se află sub control rusesc "sunt neadevărate", iar forţele ucrainene i-au respins pe ruşi după o ofensivă de câteva zile a acestora, care i-a costat circa 40 de morţi. "Pierderile inamicului sunt mult mai mari decât ale noastre", a susţinut el.
Guvernatorul regiunii, Pavlo Kirilenko, a afirmat tot marţi că în luptele respective au căzut patru ucraineni, iar un civil a fost ucis luni la Avdeevka.
Separatiştii din estul Ucrainei, susţinuţi de Rusia, controlează sudul regiunii Doneţk şi au ocupat luna aceasta întreaga regiune Lugansk, odată cu căderea oraşului Lisiceansk.
Moscova afirmă că respingerea armatei ucrainene din ambele regiuni este un obiectiv important al aşa-numitei "operaţiuni militare speciale", termenul oficial folosit în Rusia pentru invazia din Ucraina. Kievul şi Occidentul arată că ruşii au început războiul în 24 februarie fără a fi provocaţi.
Lupte grele în Donbas - Rușii au fost respinși la nord de Donețk
București
16°C
Articole Similare

11
Pericolul de la centrala nucleară Zaporojie - Avertismentul șefului Rosatom
11

46
Relaxarea sancțiunilor asupra Rusiei - Cancelarul german consideră că este o decizie greșită
46

44
Havana negociază - Preşedintele cubanez confirmă discuţii cu reprezentanţi ai SUA
44

2.111
Opoziție la Casa Albă - J.D. Vance s-ar fi îndoit de intervenția din Iran
2.111

82
Război între președinte și premier în Polonia - Donald Tusk anunță că va ignora veto-ul lui Karol Nawrocki
82

5.468
Se prefigurează un adevărat dezastru pentru Donald Trump: Republicanii încep să piardă major teren în fața democraților
5.468

8.048
„Nostradamus al Chinei" a prezis cum se va sfârși războiul din Iran: „Aceasta va schimba pentru totdeauna ordinea globală"
8.048

95
Acuzații dure de la Londra: Rusia şi Iranul încearcă să deturneze economia globală
95

8.184
A treia rachetă lansată de Iran spre Turcia. Mesajul ministrului turc al Apărării
8.184

4.483
Donald Trump, discuție secretă cu puternicii lideri ai G7: Iranul este pe punctul de a se preda
4.483

38
Nepalul se pregătește pentru o criză energetică - Buteliile cu gaz se vând pe jumătate goale
38

3.281
VIDEO Explozie înaintea unui marș tradițional la Teheran - Președintele îndemnase populația să participe
3.281

11.258
Butoiul cu pulbere al Balcanilor stă să bubuie: Președintele Serbiei se pregătește de război. Un nou conflict major la granița României
11.258

















Comentează