Autorităţile dintr-o aşezare din Filipine încearcă să combată flagelul plasticului, oferind locuitorilor orez în schimbul deşeurilor, relatează joi Reuters potrivit Agerpres
Locuitorii din Bayanan, o localitate situată în apropiere de capitala Manila, au dreptul la un kilogram de orez, alimentul de bază al filipinezilor, în schimbul a două kilograme de deşeuri din plastic, predate autorităţilor guvernamentale în vederea reciclării.
Unul dintre principalii poluatori ai apelor, potrivit studiilor, statul din Asia de Sud-Est lasă de dorit în ceea ce priveşte aplicarea legilor asupra deşeurilor solide şi nu are reglementări privind fabricarea ambalajelor.
''Am cântărit 14 kilograme de deşeuri, aşa că am primit şapte kilograme de orez. Este un mare ajutor pentru noi să putem avea un kilogram de orez pe zi'', a declarat Veronica Dolorico, o locuitoare în vârstă de 49 de ani, care susţine programul.
''Mediul nostru înconjurător este foarte murdar. Dacă aş putea, aş aduna tot plasticul pe care îl întâlnesc pe drum când ies afară'', a adăugat ea.
Un kilogram de orez costă circa 30-40 de peso filipinezi (0,70 dolari americani), o sumă destul de mare într-o ţară cu o economie care se dezvoltă rapid, dar cu rate ridicate ale sărăciei în mediile urban şi rural.
O cincime din populaţia de 107 milioane de persoane trăieşte sub pragul sărăciei la nivel naţional, cu mai puţin de 241 de dolari de persoană pe lună.
În Bayanan s-au strâns în luna august peste 213 de kilograme de obiecte din plastic, precum sticle şi pungi, a indicat conducătorul localităţii, Andor San Pedro, care a adăugat că acest program îi educă pe oameni să arunce în mod corespunzător deşeurile.
Lupta contra plasticului în Filipine - Sătenii primesc orez în schimbul deşeurilor
București
5°C
Articole Similare

50
Scene oribile în casa unei femei: Poliția a găsit aproape 100 de pui de pisică morți într-un congelator din Cehia
50

161
FOTO Budapesta, acoperită de afișe anti-Zelenski înaintea alegerilor. Orban se confruntă cu cea mai mare provocare politică din ultimii 16 ani
161

16
SUA au insistat în zadar: Elveţia a refuzat survolarea teritoriului său de către avioane militare americane
16

673
Iranul ironizează sprijinul Ucrainei pentru aliații SUA din Golf: "Este o glumă"
673

510
Tensiuni în creștere: Israelul se pregătește pentru o posibilă invazie în sudul Libanului (surse)
510

1.812
Iranul amenință că va arunca tot Orientul Mijlociu în aer, dacă SUA îi atacă infrastructura energetică: 'Vom viza instalaţiile companiilor americane sau companii în care SUA deţin acţiuni'
1.812

23
Libanul a format o delegaţie pentru negocieri de pace cu Israelul
23

51
Kosovo a cedat presiunii Uniunii Europene: A amânat intrarea în vigoare a unei legi privind străinii
51

5.291
Scene șocante la înmormântarea secretarului Consiliului Suprem de Apărare al Iranului: A fost îngropat fără cap
5.291

1.762
Tensiunile din Orientul Mijlociu lovesc turismul: Hotelurile de lux din Dubai scad prețurile
1.762

3.072
Teheranul ridică miza războiului: Iranul anunță strategia "ochi pentru ochi" în conflict
3.072

3.599
După Donald Trump, acum și un lider din UE vrea să facă personal pace între Rusia și Ucraina: Cere mandat de la UE să rezolve el conflictul
3.599

166
Este scandal mare în SUA: Departamentul de Justiţie face apel, după blocarea citaţiilor în ancheta penală referitoare la şeful Fed
166
















Comentează