Procurorii care doresc să participe la selecţia pentru ocuparea unei funcţii de conducere în cadrul Parchetului General, DNA şi DIICOT îşi mai pot depune candidaturile luni, scrie agerpres.ro.
Pe 10 august, Ministerul Justiţiei anunţa demararea selecţiei procurorilor în vederea numirii în opt funcţii vacante de conducere din cadrul celor trei instituţii.
Este vorba de patru funcţii vacante la Parchetul General: procuror şef şi procuror şef adjunct al Secţiei Judiciare, procuror şef şi procuror şef adjunct al Secţiei de Resurse Umane şi Documentare; trei funcţii la DNA: procuror şef şi procuror şef adjunct al Secţiei de combatere a corupţiei, procuror şef al Secţiei Judiciare Penale; precum şi un post vacant de procuror şef adjunct la DIICOT.
Potrivit unui anunţ postat pe site-ul MJ, selecţia are loc în perioada 10 - 18 septembrie, iar procurorii pot depune cereri de înscriere până la data de 3 septembrie (inclusiv).
Cererile de participare la selecţie vor fi însoţite de următoarele înscrisuri: dovada îndeplinirii condiţiilor de vechime prevăzute de lege; declaraţiile prevăzute de art. 54 alin. (2) raportat la art. 48 alin. (10-11) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor; un proiect privind exercitarea atribuţiilor specifice funcţiei de conducere pentru care participă la selecţie, care se depune atât pe suport hârtie, cât şi în format electronic; un curriculum vitae al procurorului; minim 10 lucrări întocmite de procuror în compartimentele în care i-a desfăşurat activitatea, în ultimii 5 ani; ultimul raport de evaluare a activităţii profesionale; orice alte înscrisuri relevante.
Lista procurorilor care îndeplinesc condiţiile de participare la selecţie şi programarea interviurilor se vor afişa la sediul MJ la data de 4 septembrie.
Procurorii participanţi la selecţie vor susţine, în perioada 5 - 14 septembrie, un interviu cu ministrul Justiţiei, care va fi sprijinit de secretarii de stat.
Rezultatele selecţiei se vor afişa la sediul Ministerului Justiţiei şi se vor publica pe pagina Internet a instituţiei la data de 18 septembrie, după care propunerile ministrului Justiţiei vor fi înaintate CSM în vederea obţinerii avizului. După obţinerea avizului CSM, ministrul Justiţiei va înainta propunerile preşedintelui României în vederea numirii în funcţiile de conducere.
Luni - ultima zi de depunere a candidaturilor pentru ocuparea unei funcţii de conducere la PG, DNA şi DIICOT
Explorează subiectul
București
5°C
Articole Similare

134
Nicușor Dan de Ziua Maghiarilor: Istoria noastră comună ne-a arătat că atunci când societatea s-a divizat, România a stagnat!
134

1.179
Judeţele cu cei mai săraci pensionari: 900.000 de români încasează sub 1.300 de lei pe lună
1.179

2.610
VIDEO Cristian Popescu Piedone a povestit cum a încălcat legea timp de 10 ani. A recunoscut tot după ce faptele s-au prescris
2.610

3.051
Kate Middleton despre diagnosticul de cancer. Declarația rară a Prințesei de Wales
3.051

1.055
Liderii PSD se reunesc de urgență pentru a stabili strategia din Parlament la votul bugetului pe 2026
1.055

1.344
Șoferii ar putea plăti amenzile rutiere pe loc – propunerea Ministerului de Interne
1.344

5.789
Spionii din buzunarul tău: 7 aplicații care știu despre tine mai multe decât știi tu însuți
5.789

1.186
Horoscopul zilei de 16 martie 2026. Racii au noroc neașteptat în plan social. Află ce se întâmplă cu zodia ta
1.186

2.062
"Iubitul virtual", noul fenomen care ia amploare în rândul femeilor – Povestea celor care și-au găsit dragostea perfectă. Ce spun psihologii
2.062

83
VIDEO ÎPS Teodosie a sfințit noua biserică din Valu lui Traian: Președintele Consiliului Județean Constanța a primit Ordinul „Crucea Sfântului Apostol Andrei” pentru mireni
83

1.253
Studenții, revoltă în stradă. Ministrul Educației a venit în Piața Victoriei pentru discuții: 'Îmi doresc un buget mai mare' (UPDATE)
1.253

4.721
Scandal la ANPC: Conducerea instituției anchetează controlul făcut la Constanța de Horia Constantinescu
4.721

5.840
VIDEO IMAGINI ȘOCANTE Trupele speciale împușcă un recalcitrant din Argeș, care ataca cu o sabie
5.840
















Comentează