Reorganizarea TAROM cu cât se face mai repede cu atât mai bine, altfel la toamnă va fi prea târziu, a atenţionat, marţi seara, ministrul Transporturilor, Infrastructurii şi Comunicaţiilor, Lucian Bode, notează Agerpres.
"Astăzi, am reuşit să dăm 80% din salarii, parte de la Ministerul Muncii pe ajutorul de şomaj şi parte din veniturile obţinute de companie. Am aprobat în Guvern un Memorandum pentru acordarea unui ajutor COVID pentru cele două companii româneşti - TAROM şi Blue Air. Suntem în discuţii cu cei de la Ministerul Finanţelor să obţinem acest ajutor pentru a trece această perioadă. Acest ajutor este un credit până la urmă, care trebuie returnat. Şi cei 37 de milioane de euro sunt returnabili şi deja clepsidra s-a întors. Noi avem şase luni perioadă ca să-i returnăm către Ministerul Finanţelor. Administratorii companiei au, în acest moment, pe masă, un plan de restructurare care va duce, până la urmă, la eficientizarea companiei şi la reducerea numărului de angajaţi între 500, 600 sau 700. Cu cât se face mai repede această reorganizare a TAROM, cu atât mai bine, altfel, la toamnă, este prea târziu. Avem de ales: vrem să salvăm această companie sau vrem să mai acordăm un ajutor să mai ducem încă trei luni, şase luni, un an şi peste un an să discutăm iar despre acelaşi lucru. Ne dorim să salvăm o companie naţională cum este TAROM, cu toate păcatele pe care le are: flotă diversificată, cu o schemă de personal foarte, foarte numeroasă, cu aproape 25 de angajaţi mai mulţi per avion decât toate celelalte companii din aviaţie", a declarat Bode, la B1 TV.
Acesta a adăugat că, în prezent, ajutorul de salvare a TAROM, în valoare de 37 de milioane de euro, poate fi utilizat numai pentru plata combustibilului, certificatelor verzi şi ratelor la leasing, nu pentru salarii.
"Noi am reuşit să accesăm înainte de această criză un ajutor de salvare de 37 de milioane de euro, dar acest ajutor de salvare poate fi utilizat strict pentru plata combustibilului, certificatelor verzi, ratelor la leasing, deci nu pentru salarii, nu pentru altceva. Am accesat măsura guvernamentală şi 1.144 de angajaţi TAROM din cei 1.800 au trecut în şomaj tehnic. O parte dintre angajaţi au fost trimişi în concedii. Cei de la Tehnic au avut, în această perioadă, posibilitatea să remedieze toate întârzierile pe care le aveau. Am reuşit să realizăm câteva zboruri charter cu avioanele Boeing la care am scos pur şi simplu scaunele şi le-am transformat în cargo şi am realizat câteva transporturi din China, de unde am reuşit să obţinem ceva venituri. De asemenea, am realizat câteva zboruri charter pentru muncitorii sezonieri, zboruri umanitare cu aprobarea Ministerului Afacerilor Externe, respectiv Ministerului Afacerilor Interne. Una peste alta, am reuşit să supravieţuim", a afirmat Lucian Bode.
În viziunea ministrului de resort, măsuri de restructurare şi eficientizare trebuie aplicate şi în cazul altor companii aflate în portofoliul Ministerului Transporturilor, un exemplu în acest sens fiind CFR Marfă.
"Eu cred că este momentul să intervenim şi să facem această restructurare şi eficientizare a acestei companii, şi nu doar a TAROM, pentru că în portofoliul ministerului nostru sunt companii cu probleme cum ar fi CFR Marfă, care este într-un concordat preventiv, în condiţiile în care trebuie să restituie acel ajutor de stat acordat în timpul guvernării Ponta, de 570 de milioane de euro. Compania CFR Marfă este o companie strategică ce deserveşte instituţii strategice ale statului român şi de aceea este obligatoriu să rămână a statului", a spus oficialul.
Compania Naţională de Transporturi Aeriene Române TAROM a fost înfiinţată în anul 1954 şi îşi desfăşoară activitatea sub autoritatea Ministerului Transporturilor, Infrastructurii şi Comunicaţiilor (MTIC). Din iunie 2010, compania este membră a Alianţei SkyTeam, din 1993 membră a Asociaţiei Internaţionale a Transportatorilor Aerieni (IATA).
Lucian Bode despre reorganizarea TAROM: La toamnă e prea târziu
Explorează subiectul
Articole Similare

0
FOTO | ROMGAZ, pe val în 2025: Profitul sare de 3,34 miliarde lei și confirmă trendul ascendent
0

7
Sphera Franchise încheie 2025 cu un profit net de 72,7 milioane de lei și vânzări de 1,57 miliarde de lei
7

733
Guvernul amână decizia: proiectul cu scăderi de impozite locale nu va fi adoptat azi
733

8
INS: Cifra de afaceri din serviciile pentru întreprinderi a crescut cu 2,4% în 2025
8

15
INS: Managerii din industria prelucrătoare şi construcţii estimează o creştere moderată a activităţii economice
15

17
Evoluţii financiar-bancare şi bursiere în lume: Bursa japoneză a închis şedinţa de vineri în creştere
17

1.733
VIDEO A izbucnit un protest spontan la Șantierul Naval Mangalia: Oamenii sunt neplătiți de peste două luni
1.733

33
Greva paralizează transportul public din Germania. Deutsche Bahn evită blocajul feroviar printr-un acord cu sindicatul
33

42
Alertă în SUA: Ford recheamă 4,3 milioane de vehicule, din cauza unei erori software
42

37
Boom-ul AI încetinește? Nvidia a înregistrat o scădere de 5% a acțiunilor în ciuda rezultatelor peste aşteptări
37

3.884
Ministrul USR a numit un controversat personaj șef peste o companie de interes strategic: Procurorii DNA descriu tot episodul
3.884

2.287
Sectorul 2 pregătește o companie municipală pentru infrastructură
2.287

3.031
VIDEO Ministrul Agriculturii: 'Toate şcolile din Marea Britanie folosesc puiul românesc. De ce?' / De ce România se opune acordului Mercosur
3.031

















Comentează