Luca Zidane, fiul fostului mare fotbalist francez Zinedine Zidane, a declarat că bunicul său a avut un rol decisiv în alegerea de a reprezenta Algeria la nivel internațional, după ce a evoluat pentru Franța la nivel de juniori, scrie Reuters, citat de Mediafax.
Portarul Luca Zidane, în vârstă de 27 de ani, a devenit rapid prima opțiune a Algeriei între buturi și a fost urmărit de tatăl său la meciul câștigat cu 3-0 împotriva Sudanului, în Grupa E a Cupei Africii pe Națiuni, disputat miercuri.
„Când mă gândesc la Algeria, îmi amintesc de bunicul meu. Încă din copilărie, am avut această cultură algeriană în familie”, a declarat Luca Zidane pentru BeIN Sports France.
El a spus că a discutat despre această decizie cu bunicul său înainte de debutul la națională.
„Am vorbit cu el înainte să joc pentru echipa națională și a fost extrem de fericit de acest pas. De fiecare dată când primesc o convocare, mă sună și îmi spune că am luat o decizie foarte bună și că este mândru de mine”, a spus Luca Zidane.
Luca Zidane a precizat că și tatăl său, Zinedine Zidane, l-a sprijinit.
Zinedine Zidane este considerat unul dintre cei mai mari fotbaliști din istoria Franței. El a condus naționala către câștigarea Cupei Mondiale din 1998, marcând două goluri în finala cu Brazilia, și a contribuit ulterior la triumful Franței la Campionatul European din 2000, performanță care a adus o dublă istorică pentru „Les Bleus”.
Luca Zidane evoluează în prezent la Granada, în Spania.





























Comentează