Armata americană a informat joi că a desfăşurat o lovitură având ca ţintă un şef jihadist în provincia Kunar din Afganistan, unde s-ar ascunde liderul taliban pakistanez Maulana Fazlullah, relatează AFP, potrivit Agerpres.
"Forţele americane au efectuat o lovitură antiteroristă la 13 iunie în provincia Kunar, în apropierea graniţei dintre Afganistan şi Pakistan, care a vizat un responsabil cu rang înalt al unei organizaţii teroriste", a declarat locotenent-colonelul Martin O'Donnell într-un comunicat.
El a adăugat că forţele americane continuă "să adere la armistiţiul" pe care Kabulul l-a încheiat cu talibanii afgani, părând deci să excludă această grupare, în timp ce media americane au anunţat că atacul l-a vizat pe Maulana Fazlullah.
În martie, Departamentul de Stat american a anunţat o recompensă de cinci milioane de dolari pentru a ajuta la localizarea acestui comandant taliban implicat în mai multe atentate sângeroase din Pakistan şi tentativa de atentat cu o maşină capcană din Times Square, în 2010, la New York. Individul s-ar fi refugiat în Afganistan, potrivit unor responsabili pakistanezi.
Potrivit Departamentului de Stat, grupul lui, cunoscut sub numele Tehrik-i-Taliban Pakistan (TTP), a "dovedit o strânsă legătură cu Al-Qaida" şi i-a oferit o pregătire în explozivi lui Faisal Shahzad care se pregătea să fie autorul atentatului din Times Square.
Grupul a revendicat masacrul a peste 150 de persoane, în 2014, într-o şcoală din Peshawar, în Pakistan.
TTP este, de asemenea, responsabil pentru atacul din 2012 împotriva tinerei Malala Yousafzai, devenită ulterior un simbol al luptei pentru accesul tinerelor fete la educaţie.
Lovitură a armatei americane împotriva unui lider jihadist
Explorează subiectul
București
6°C
Articole Similare

0
Israelul acuză Hezbollah că folosește ambulanțe drept acoperire în Liban
0

334
Explozie a cazurilor de cancer colorectal la adulţii sub 50 de ani. Ce avertizează cercetătorii (studiu)
334

1.161
Șapte motive pentru care Trump nu a câștigat războiul din Iran
1.161

77
Hamas cere Iranului să nu-şi mai bombardeze vecinii
77

1.544
Viktor Orban a decis să le dea ucrainenilor mașinile blindate. A păstrat însă banii și aurul: 'Vă mai așteptăm'
1.544

23
VIDEO Atac israelian asupra unei suburbii a Berutului
23

38
Armament american pentru Taiwan: Țara își permite creșterea cheltuielilor
38

1.108
VIDEO Atac masiv rusesc asupra regiunii Kiev - Patru persoane au fost ucise
1.108

139
Nicio infrastructură petrolieră nu a fost avariată după bombardamentul asupra unei insule strategice, anunță Iranul
139

763
Criză în sectorul orezului din Europa: producătorii avertizează asupra unui posibil colaps
763

1.855
VIDEO Explozii în miez de noapte în Rusia - O mare rafinărie a fost lovită de dronele ucrainene
1.855

108
Provocare în Marea Japoniei - Coreea de Nord lansează un proiectil în timpul exercițiilor militare SUA-Coreea de Sud
108

2.931
Distrugătoarele Marinei SUA lansează interceptori de ultimă genrație pentru a doborî rachete iraniene care se apropie de spațiul NATO, dar costurile sunt uriașe
2.931
















Comentează