Reportul cumulat la categoria I a jocului Loto 6/49 de duminică depăşeşte 1,41 milioane de euro, iar la Joker există un premiu, la aceeaşi categorie, de peste 1,1 milioane de euro, informează Loteria Română, într-un comunicat de presă transmis AGERPRES.
Potrivit sursei citate, la Loto 5/40 se înregistrează un report, la categoria I, în valoare de peste 186.000 de lei (aproximativ 37.800 de euro), în timp ce la Super Noroc, categoria I, este în joc un report de aproximativ 9.500 de lei.
La jocul Loto 6/49, reportul de la categoria I este de aproximativ 6,95 milioane de lei (peste 1,41 milioane de euro), iar la Noroc sunt peste 5,1 milioane de lei (mai mult de un milion de euro).
Totodată, la categoria I de la Joker, reportul "sare" de 5,43 milioane de lei (peste 1,1 milioane de euro), iar la categoria a II-a a aceluiaşi joc, suma depăşeşte 317.500 de lei (circa 64.500 de euro).
Loteria Română a acordat, joi 4 august, peste 12.900 de câştiguri în valoare totală de peste un milion de lei. La tragerea Noroc Plus s-a câştigat premiul de la categoria I, în sumă de 204.079,36 lei. Biletul norocos a fost jucat la o agenţie din Slobozia.
De asemenea, la tragerea Loto 5/40 de joi s-a câştigat premiul la categoria a II-a, în valoare de 175.976 lei, biletul norocos fiind jucat la o agenţie din Bucureşti - Sector 1.
Loteria Română anunță un report de peste 1,41 milioane de euro la Loto 6/49, la extragerile de duminică
Explorează subiectul
București
5°C
Articole Similare

667
Judeţele cu cei mai săraci pensionari: 900.000 de români încasează sub 1.300 de lei pe lună
667

992
România riscă penurie de combustibili în câteva săptămâni? Dumitru Chisăliță (AEI) avertizează: 'Acest plan nu este, de fapt, un plan. Este doar o succesiune de idei, fără scenarii de lucru'
992

609
România are unele dintre cele mai mari decalaje din UE între regiunile bogate și cele sărace
609

1.044
Liderii PSD se reunesc de urgență pentru a stabili strategia din Parlament la votul bugetului pe 2026
1.044

1.768
Semnal de alarmă - Mercosur devine o nouă provocare pentru producătorii români: se cer măsuri urgente din partea statului
1.768

112
Creditorii propun o injecţie de capital uriașă pentru salvarea companiei britanice de apă Thames Water
112

2.669
Consumul se prăbușește în România. Datele oficiale infirmă legătura cu războiul din Iran: 'Este un risc foarte mare de recesiune'
2.669

5.771
Tensiunile din Orientul Mijlociu lovesc turismul: Hotelurile de lux din Dubai scad prețurile
5.771

79
Justiția SUA contestă decizia care a blocat citațiile în ancheta ce îl vizează pe șeful Fed, Jerome Powell
79

140
Ungaria a introdus o plafonare a prețului combustibilului, iar aprovizionarea cu energie se confruntă cu o dublă amenințare
140

72
Creșterea prețului petrolului amenință economia Germaniei
72

185
Gigantul petrolier saudit Aramco declară că afirmațiile că poartă discuții cu firme ucrainene pentru drone sunt inexacte
185

101
Germania va ajusta legea privind încălzirea pentru a permite combustibilii fosili
101
















Comentează