Loteria Română a acordat peste 4,15 milioane de câştiguri, în valoare totală de peste 144,88 milioane de euro, în primele opt luni ale acestui an, informează compania.
Numai în luna august 2019, Loteria Română a acordat la jocurile automatizate pe care le organizează un număr de 501.885 de câştiguri, în sumă de 83,7 milioane lei (peste 17,72 milioane de euro).
Dintre acestea, un număr de 63.950 de câştiguri, în valoare totală de peste 3,85 milioane de lei (peste 817.000 de euro) s-au înregistrat la jocul Loto 6/49, 841 de câştiguri, în valoare de 730.000 de lei (peste 156.400 de euro) la jocul Noroc, iar 531 de câştiguri, în sumă de peste 1,24 milioane de lei (peste 263.700 de euro) au fost înregistrate la jocul Loto 5/40.
De asemenea, la jocul Super Noroc au fost consemnate 4.456 de câştiguri, în valoare totală de aproximativ 105.000 lei (peste 22.000 de euro), la jocul Joker s-au înregistrat 83.152 de câştiguri, de peste 3,57 milioane lei (circa 756.500 de euro), iar la jocul Noroc Plus s-au înregistrat 13.635 de câştiguri în valoare totală de peste 718.000 lei (peste 152.000 de euro).
Alte patru câştiguri, în valoare totală de aproximativ 5.500 de lei, s-au înregistrat la jocul Pronosport, iar un număr de 56 de câştiguri, de aproximativ 18.000 de lei (peste 3.800 de euro), au fost consemnate la jocul Prono-S. De asemenea, un număr de 335.260 de câştiguri, în valoare totală de 73,4 milioane lei (peste 15,54 milioane de euro), s-au înregistrat la jocul Videoloterie
Loteria Română a acordat premii în valoare totală de peste 144,88 milioane de euro în acest an
Explorează subiectul
Articole Similare

7
Bursa de la București a câștigat peste 27,5 miliarde de lei la capitalizare într-o singură săptămână
7

20
Oficial BCE: Tarifele vamale au lovit mai puternic SUA decât alte economii
20

51
Donald Trump a calculat greșit: Un oficial al BCE spune că tarifele vamale au afectat cel mai mult SUA
51

71
Trageri speciale Loto de Dragobete, duminică: report de peste 10,5 milioane de euro la Joker
71

92
OpenAI spune că va cheltui 600 miliarde de dolari pentru capacitatea de calcul până în 2030
92

102
Cum au afectat importurile ieftine din China inflaţia în zona euro
102

67
Decizia Curţii Supreme lovește Apple: Compania se confruntă cu o factură de tarife de 3,3 miliarde de dolari
67

4.669
Una dintre cele mai cunoscute cafenele din Centrul Vechi s-a închis fără explicații
4.669

123
Marile companii de tehnologie au promis investiţii de ordinul sutelor de miliarde de dolari în dezvoltarea inteligenţei artificiale în India
123

2.549
Regula care îți poate salva economiile: Cum trebuie folosit contul bancar
2.549

52
Producția de gaze a României scade în 2025, în timp ce importurile explodează cu 75%
52

38
Protest al ecologiștilor în Croația față de un amplu proiect de ferme avicole
38

2.649
Dezastrul despre care Guvernul nu vrea să se afle: Importurile de gaze naturale au explodat cu 75%
2.649

















Comentează