Liviu Dragnea a anunțat că Guvernul României va acorda subvenţii pentru încălzirea serelor

Autor: Mihai Cistelican

Publicat: 20-04-2019

Actualizat: 20-04-2019

Article thumbnail

Sursă foto: stiripesurse.ro

Preşedintele PSD, Liviu Dragnea, a anunţat, sâmbătă, că Guvernul va acorda subvenţii pentru încălzirea serelor pe timpul iernii, astfel încât producătorii români de legume să acopere consumul de pe piaţa internă, relatează Agerpres.

Citește și: Liviu Dragnea despre magistrații care au avut dosare la DNA: 'Este clar că aceste lucruri s-au făcut pentru șantaj'

El a afirmat, de asemenea, la Iaşi, că subvenţiile pentru tomate vor creşte, dar şi că vor fi create scheme de ajutor pentru producătorii altor tipuri de legume.

"Râdeau de noi când am vorbit de programul cu roşia, cu tomata. 90.000 de tone roşii în plus au apărut pe piaţă prin acest program. Ce înseamnă 90.000 de tone de roşii în plus? Înseamnă 90.000 de tone de roşii în minus din ceea ce venea în această ţară. Şi ştiţi bine că nu au niciun gust. În acelaşi timp, nu ştim foarte bine cât de mult rău ne fac şi nu numai roşiile, toate legumele. Programul va continua. Vom mări subvenţia pentru cei care produc tomate, vom extinde subvenţia şi pentru celelalte legume, vom extinde subvenţia pentru a avea sere încălzite şi solare încălzite pentru a încerca să acoperim şi celelalte cinci luni de iarnă, unde magazinele noastre sunt pline de produse proaste", a afirmat Dragnea.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri