Lituania şi Polonia au pus capăt controalelor la frontiera comună începând de vineri, ceea ce înseamnă că între cele două ţări se va putea călători liber, fără obligativitatea intrării în autoizolare, pentru prima dată de la mijlocul lui martie, informează DPA potrivit Agerpres.
Restabilirea liberei circulaţii între cele două ţări le va permite polonezilor şi accesul fără restricţii în Estonia şi Letonia, dat fiind că cele trei state baltice au renunţat de la mijlocul lui mai la controalele la frontierele interne.
Redeschiderea frontierei a fost marcată printr-o întâlnire între preşedintele lituanian Saulius Skvernelis şi premierul polonez Mateusz Morawiecki, la punctul de trecere de la Kalvarija-Budzisko. Cei doi au purtat măşti faciale de protecţie şi nu şi-au strâns mâinile.
Într-o conferinţă de presă comună, Skvernelis şi Morawiecki au făcut un apel la solidaritate în lupta împotriva noului coronavirus.
Graniţa polono-lituaniană fusese deja redeschisă parţial, începând din 11 mai, pentru oameni de afaceri, studenţi şi lucrători transfrontalieri.
La 1 iunie, Lituania a relaxat regulile pentru persoanele venite din 28 de ţări cu incidenţă mică a COVID-19, listă pe care se afla şi Polonia.
Lituania şi Polonia au pus capăt controalelor la frontiera comună
București
-3°C
Articole Similare

871
VIDEO Iranul a reușit să enerveze rău de tot Franța! Emmanuel Macron a explodat, după atacul asupra bazei franceze, în urma căruia un soldat a murit și mai mulți sunt răniți
871

47
Mesajul lui Netanyahu pentru poporul iranian: Libertatea se apropie
47

864
S-a apucat să își reconstruiască o casă și a găsit o comoară uriașă: Era ascundă dinainte de marea revoluție
864

2.851
VIDEO Un cutremur puternic zguduie Turcia: Oamenii au ieșit din case și s-au adăpostit în mașini
2.851

2.838
Panică la Moscova: populația a început să folosească stații radio și pagere, după blocarea internetului mobil
2.838

968
Titus Corlățean intră în cursa pentru funcția de Secretar general adjunct la Consiliul Europei
968

127
Autorităţile suedeze au confiscat joi în largul coastelor de sud ale ţării un petrolier pe care îl suspectează că navighează sub pavilion fals
127

830
VIDEO NATO își face armată de gândaci cyborg: un scenariu care părea până acum rezervat filmelor SF a devenit realitate
830

3.739
Dezvăluire explozivă: Serbia admite public că deține rachete de croazieră supersonice chinezești
3.739

97
Ambasadorul iranian la ONU declară că Iranul nu va închide strâmtoarea Ormuz
97

1.535
Cel mai ambițios plan militar al Ucrainei a fost anunțat: apare o „cupolă” net superioară inclusiv cu Iron Dome-ul israelian
1.535

1.175
O dronă lansată de Teheran rănește șase soldați francezi într-o bază din Irak
1.175

2.368
O sursă credibilă afirmă că Putin ar putea pândi momentul perfect pentru a ataca Europa
2.368

















Comentează