Centrul Judeţean de Transfuzie Sanguină Vâlcea face apel la cetăţeni pentru donarea de sânge, la momentul actual fiind nevoie urgentă de donatori cu grupa AII pozitiv, pentru a putea răspunde solicitărilor venite din partea spitalelor, potrivit Agerpres.
Directoarea Centrului, dr. Narcisa Ionaşcu Ispas, a precizat, pentru AGERPRES, că în lunile de vară numărul donatorilor a scăzut mult şi sunt dezechilibre foarte mari între cererea spitalelor şi stocul de sânge disponibil.
"Nu mai sunt donatori la noi în această perioadă. Este încă perioada concediilor şi de regulă vara prezenţa la donare scade cu 10-20% faţă de lunile normale. Sperăm ca luna aceasta să ne revenim, după începerea şcolilor, pentru că este o cerere foarte mare din partea spitalelor de sânge pe toate grupele, dar în această perioadă este nevoie acută pe grupa AII pozitiv. Rugăm donatorii să se prezinte la Centrul de Transfuzie Sanguină Vâlcea pentru a dona, fiind foarte mulţi pacienţi aflaţi în stare gravă care au nevoie de transfuzii", a declarat directoarea Centrului de Transfuzii Vâlcea.
Ea a menţionat, de asemenea, că o lipsă de sânge este şi pe grupele cu Rh negativ şi în special la grupa B III negativ.
Donator poate fi orice persoană clinic sănătoasă cu vârstă de cel puţin 18 ani şi greutatea de minimum 55 de kilograme în cazul femeilor şi 60 de kilograme în cazul bărbaţilor, care nu a luat medicamente şi nici nu a consumat alcool cu cel puţin trei zile înainte de donare.
Lipsă de sânge pe grupa A II pozitiv la Centrul de Transfuzie - Numărul donatorilor a scăzut mult pe timpul verii
Explorează subiectul
București
8°C
Articole Similare

7
Dr. Ruxandra Manea: De multe ori aceste cocktailuri de droguri sunt deja pregătite de persoanele care le furnizează şi de multe ori pacienţii nici nu ştiu exact ce consumă
7

7
Dr. Ruxandra Manea: dependența de droguri este o boală gravă care necesită tratament pe termen lung
7

22
Dr. Ruxandra Manea: Există risc ridicat de deces, sunt organisme care rezistă la multe substanţe, altele, poate doar la trei
22

15
Analizor performant pentru depistarea drogurilor, instalat la Spitalul „Sfântul Stelian” din Capitală
15

42
Dr. Lucian Paziuc: Spitalele de psihiatrie pentru măsuri de siguranță sunt supraaglomerate, România riscă sancțiuni europene
42

60
Aproape 100 de pacienți la cabinetul de urgențe stomatologice deschis recent la Spitalul Județean Brașov
60

20
Primul studiu privind munca în Sănătate, prezentat în premieră, la Tg. Mureș
20

83
Premieră medicală: China aprobă lansarea unui dispozitiv care conectează creierul direct la computer
83

36
Viorel Rotilă (FSSR): Riscul de epuizare profesională a angajaţilor din sistemul public de sănătate este în creştere
36

73
Bloc operator modernizat în Secţia Ortopedie a Spitalului Municipal Hunedoara
73

10
Spitalul Județean Timiș a finalizat un proiect major pentru dezvoltarea serviciilor oncologice
10

19
Rămâi într-o relație nefericită din aceste motive. Psihologii le numesc scuze false
19

1.851
A refuzat operația. Cum a ales o femeie să fie tratată
1.851
















Comentează