Lipsa de acţiune a Uniunii Europene cu privire la Belarus subminează credibilitatea politicii sale externe, a declarat ministrul de externe lituanian Linas Linkevicius, potrivit unui interviu publicat duminică în ziarul britanic Financial Times, relatează Reuters preluat de agerpres.
UE trebuie să încurajeze democraţia şi să contracareze influenţa Rusiei în Belarus, a explicat Linkevicius în interviu, adăugând că blocul comunitar ar trebui să ofere ''ajutor concret'' opoziţiei din Belarus.
''Uneori reacţionăm prea târziu şi măsurile noastre sunt fragmentate şi nu fac nicio impresie societăţii sau oamenilor de la putere'', a spus Linkevicius.
''Când nu ne vom respecta angajamentele naţionale, acesta ne va zdruncina propria temelie ', a spus el.''Poporul belarus nu ar trebui să se simtă părăsit'', a menţionat şeful diplomaţiei lituaniene.
Linkevicius a spus că ar fi preferat ca UE ceară sancţiuni, aşa cum au făcut Lituania, Letonia şi Estonia, împotriva preşedintelui Aleksandr Lukashenko şi a altor 29 de oficiali din Belarus.
Lidera opoziţiei din Belarus Svetlana Tihanovskaia a cerut vineri ONU să trimită o misiune internaţională de monitorizare în ţara sa pentru a documenta brutalitatea flagrantă a poliţiei împotriva protestatarilor majoritar paşnici, notează dpa.
Svetlana Tihanosvskaia, în vârstă de 37 de ani, a candidat împotriva preşedintelui în funcţie de peste un sfert de secol, Aleksandr Lukaşenko. Ea a ieşit a doua în scrutinul prezidenţial, în care potrivit numărătorii oficiale Lukaşenko a obţinut peste 80% din sufragii.
În Belarus au avut loc proteste în fiecare zi după alegerile de la 9 august, despre care opozanţii şi manifestanţii susţin că au fost fraudate.
Lipsa de acţiune a UE privind Belarus subminează credibilitatea politicii sale externe (ministrul de externe al Lituaniei)
Explorează subiectul
București
4°C
Articole Similare

758
FOTO Rachete supersonice chinezești la granița României: „Avem un număr important”
758

21
Atac israelian în Liban - Beirutul vorbește despre cadre medicale ucise
21

411
Vladimir Lipaev susține că economia României este afectată de sancțiunile UE împotriva Rusiei
411

1.272
Cancelarul german se întoarce împotriva lui Trump din cauza războiului din Iran: „Are un impact masiv asupra costurilor noastre energetice și are potențialul de a declanșa migrații la scară largă”
1.272

45
Israelul acuză Hezbollah că folosește ambulanțe drept acoperire în Liban
45

2.490
Explozie a cazurilor de cancer colorectal la adulţii sub 50 de ani. Ce avertizează cercetătorii (studiu)
2.490

2.357
Șapte motive pentru care Trump nu a câștigat războiul din Iran
2.357

122
Hamas cere Iranului să nu-şi mai bombardeze vecinii
122

2.475
Viktor Orban a decis să le dea ucrainenilor mașinile blindate. A păstrat însă banii și aurul: 'Vă mai așteptăm'
2.475

34
VIDEO Atac israelian asupra unei suburbii a Berutului
34

48
Armament american pentru Taiwan: Țara își permite creșterea cheltuielilor
48

1.307
VIDEO Atac masiv rusesc asupra regiunii Kiev - Patru persoane au fost ucise
1.307

172
Nicio infrastructură petrolieră nu a fost avariată după bombardamentul asupra unei insule strategice, anunță Iranul
172
















Comentează