Starul argentinian Lionel Messi va juca la echipa de fotbal Paris Saint-Germain şi în sezonul viitor, în ciuda numeroaselor speculaţii referitoare la posibila sa plecare de pe Parc des Princes în această vară, informează presa sportivă din Argentina, citat de Agerpres.
Postul de televiziune TyC Sport, care citează anturajul jucătorului, precizează că "nu există nicio posibilitate" ca Messi să revină la fosta sa formaţie, FC Barcelona, aşa cum s-a speculat în ultimele luni, nici să încerce o nouă aventură la un alt club.
Playmaker-ul argentinian, în vârstă de 34 ani, este decis să-şi ducă până la capăt contractul cu PSG şi să ajute clubul francez să-şi îndeplinească visul de a cuceri primul său trofeu în Liga Campionilor, adaugă sursa citată.
În august 2021, Messi a produs o adevărată revoluţie în capitala Franţei, în momentul sosirii sale la PSG, cu care a semnat un contract pe două sezoane, cu opţiune pentru un an suplimentar. El s-a declarat atunci "emoţionat să înceapă un nou capitol" în cariera sa, după ce a jucat anterior doar la FC Barcelona, subliniind că proiectul celor de la PSG "coincide cu ambiţiile sale fotbalistice". "Sunt decis să o ajut pe PSG să construiască ceva special pentru club şi pentru suporter", a mai spus fotbalistul argentinian în momentul prezentării sale.
Singurul jucător din istorie care a cucerit de şapte ori Balonul de Aur, Lionel Messi şi-a trecut în palmares primul său titlu de campion al Franţei, alături de PSG, în acest sezon, care a fost umbrit însă de eliminarea în optimile de finală ale Ligii Campionilor, în faţa spaniolilor de la Real Madrid.
Messi va lucra aproape sigur sub comanda unui nou antrenor la PSG în sezonul viitor, compatriotul său Mauricio Pochettino având practic zilele numărate la PSG, după eşecul din Champions League, adaugă TyC Sport.
Lionel Messi va juca la PSG şi în sezonul viitor, în ciuda numeroaselor speculaţii referitoare la posibila sa plecare de pe Parc des Princes
Explorează subiectul
București
2°C
Articole Similare

26
Costel Gâlcă, după victoria cu Dinamo: 'Ne dorim foarte mult să fim în fruntea clasamentului'
26

32
Sinner și Medvedev se întâlnesc în finala turneului de la Indian Wells
32

214
'Dinamo nu este respectată de arbitri', declară Zeljko Kopic, după înfrângerea echipei Dinamo în fața rivalei FC Rapid
214

894
Vești crunte pentru fanii 'Marelui Circ': se anulează Marile Premii de Formula 1 din Bahrain şi Arabia Saudită
894

30
Serie A: echipa italiană Juventus Torino a dispus sâmbătă seara, în deplasare, de formaţia Udinese
30

38
La Liga: Real Madrid a învins sâmbătă seara, pe teren propriu, formaţia Elche
38

255
Rapid Bucureşti, noul lider al Superligii, după 3-2 cu Dinamo
255

26
Ianis Hagi a înscris, iar Alanyaspor a făcut egal la Izmir, 2-2 cu Goztepe
26

21
Oțelul Galați pierde acasă cu Csikszereda, scor 2-3, în prima etapă din play-out
21

4.647
Ar fi bomba anului: Se ia în calcul interzicerea lui Donald Trump la JO de la Los Angeles
4.647

10
Atletico Madrid – Getafe 1-0
10

14
Schi alpin: Julia Scheib a câştigat slalomul uriaş de la Are şi a obţinut Globul de Cristal al probei
14

13
Egal în derby, Bayer Leverkusen – Bayern Munchen 1-1
13
















Comentează