Echipa de fotbal Lille OSC a cucerit pentru prima oară în istoria sa Trofeul Campionilor (Supercupa Franţei) la fotbal, învingând la limită, cu scorul de 1-0, formaţia Paris Saint-Germain, duminică pe stadionul Bloomfield din Tel Aviv (Israel), în faţa a 29.000 de spectatori. informează AFP.
Lille, care în luna mai a devenit campioană a Franţei, s-a impus în faţa lui PSG, octuplă deţinătoare a trofeului, prin golul marcat de portughezul Xeka înainte de pauză, cu un şut superb de la 20 m (45).
Parizienii au dominat repriza secundă a întâlnirii, însă nu au reuşit să restabilească egalitatea, ratând o ocazie uriaşă prin Abdou Diallo (57) şi având un gol anulat în minutul 74, când Mauro Icardi a trimis balonul în plan dintr-o poziţie neregulamentară.
De menţionat că Paris Saint-Germain, deţinătoarea Cupei Franţei, a evoluat în acest meci fără vedetele sale Neymar, Kylian Mbappe, Angel Di Maria, Sergio Ramos şi Marquinhos, antrenorul Muricio Pochettino neputând conta nici pe Idrissa Gueye, testat pozitiv la Covid-19 cu câteva ore înaintea startului jocului.
Lille a cucerit în premieră Supercupa Franței
Explorează subiectul
București
0°C
Articole Similare

22
CS Dinamo Bucureşti a pierdut la limită în ultima etapă a Ligii Campionilor
22

43
Halterofilul iranian: 'Sunt 100% sigur că aş fi fost condamnat la închisoare, tortură şi poate chiar mai rău decât atât'
43

26
Duplantis, campion olimpic, a doborât pentru a 15-a oară recordul mondial la săritura cu prăjina
26

51
Doliu în sport. A murit campionul olimpic cu o carieră impresionantă
51

50
Motivul pentru care Mihai Pintilii a decis să-și dea demisia de la FCSB: 'Fiecare îşi decide soarta'
50

24
Programul etapei a doua a play-off-ului şi play-out-ului din Superliga
24

2.930
Dan Petrescu a ajuns din nou pe mâna medicilor. Cine i-a fost aproape
2.930

169
Ce spune Diana Șucu despre posibila retragere a soțului ei din fotbal. Soția șefului din Giulești a povestit cum a reacționat când a aflat de investiția de la Rapid
169

30
Echipa României pentru Billie Jean King Cup. Loturile din grupa C a competiţiei regionale Europa/Africa I
30

86
Donald Trump despre naţionala Iranului: Este binevenită la Cupa Mondială. Dar nu cred că este potrivit ca iranienii să fie acolo, pentru propria lor viaţă şi siguranţă
86

1.201
VIDEO Suporterii FCSB care au bătut trei adolescenţi într-un tramvai din București, trimişi în judecată
1.201

33
Măsuri speciale pentru derbiul Rapid – Dinamo. Peste 60 de suporteri au interdicție de acces la meciuri
33

28
VIDEO Bătaie între suporterii echipelor Celta Vigo și Olympique Lyon
28

















Comentează