FC Botoşani a terminat la egalitate cu Universitatea Craiova, 1-1 (1-0), miercuri seara, pe teren propriu, într-o partidă din etapa a doua a fazei play-off a Ligii I de fotbal.
Gazdele au deschis scorul prin albanezul Realdo Fili (12), după o greşeală a lui Nicuşor Bancu. Universitatea a reuşit egalarea pe final, prin Andrei Ivan (80), din pasa lui Matteo Fedele, ambii intrând după pauză.
Cele două echipe au terminat meciul în inferioritate, după ce Mihai Bălaşa (U Craiova) şi Eduard Florescu (FC Botoşani) au fost eliminaţi în urma unei altercaţii.
Universitatea a solicitat penalty în min. 13, la un duel între fundaşul Andrei Chindriş şi atacantul Ivan Mamut.
Fiecare formaţie a avut câte o ocazie bună în prima repriză, oaspeţii prin Mamut (31), cu un şut din voleu de la 20 de metri, iar botoşănenii prin Fili (40), la o ieşirea hazardată a portarului Mirko Pigliacelli.
Universitatea a dominat jocul şi în repriza secundă, dar a ratat prin Dan Nistor (48), al cărui şut a fost blocat în careu de Chindriş. În min. 57, Mamut a trimis mingea în transversală, după care Marius Constantin a reluat peste poartă din şase metri. Constantin a trimis pe lângă poartă în min. 60, tot cu capul.
Şi FC Botoşani şi-a creat ocazii bune de gol, prin Enriko Papa (66) şi Hamidou Keyta (80), dar de fiecare dată Pigliacelli a apărat.
Universitatea e neînvinsă de şapte etape, dar în ultimele patru a obţinut egaluri. Universitatea nu mai primise gol de şase etape.
În sezonul regular, rezultatul a fost 0-0 la Botoşani, iar la Craiova s-a impus Universitatea cu 1-0. Universitatea a câştigat şi meciul din Cupa României, cu 1-0, la Botoşani, în sferturi.
FC Botoşani are o singură victorie în ultimele nouă etape, patru egaluri şi patru eşecuri.
AFC Botoşani - Universitatea Craiova 1-1 (1-0), Stadion Municipal - Botoşani
Au marcat: Realdo Fili (12), respectiv Andrei Ivan (80).
Cartonaşe roşii: Mihai Bălaşa (U Craiova, 90+3), Eduard Florescu (FC Botoşani, 90+3).
Arbitru: Radu Petrescu (Bucureşti); arbitri asistenţi: Mircea Mihail Grigoriu (Bucureşti), Mihai Marius Marica (Bistriţa); arbitru de rezervă: Iulian Dima (Bucureşti)
Observatori: Eduard Dumitrescu (Piteşti) - CCA, Constantin Ţolea (Galaţi) - LPF
Liga I - Un nou pas greșit pentru Craiova
Explorează subiectul
București
12°C
Articole Similare

0
Olympique Lyon, ţinută în şah de Le Havre (0-0), pierde contactul cu podiumul în Ligue 1
0

1
Neymar, prestaţie discretă în meciul în care spera să-l convingă pe Ancelotti să-l convoace la naţionala Braziliei
1

1
Suedia a câştigat proba de ştafetă mixtă, în Cupa Mondială din Estonia
1

2
VfB Stuttgart, învingătoare în partida cu RB Leipzig (1-0), în Bundesliga
2

1
Elena Rîbakina a urcat pe locul al doilea în clasamentul WTA
1

3
Cinci componente ale selecţionatei Iranului au părăsit Australia
3

1
Ashley Cole îşi începe cariera de antrenor principal la Cesena, în Serie B
1

2
Jocurile Paralimpice de la Milano-Cortina s-au încheiat - Franţa preia controlul
2

2
Bayern Munchen a pierdut trei portari într-o săptămână, din cauza accidentărilor
2

9
Clasamentul ATP - Daniil Medvedev a revenit în top 10
9

5
Confederaţia Asiatică de Fotbal nu a primit nicio notificare privind retragerea Iranului de la Cupa Mondială
5

17
S-a încheiat sezonul regular în Liga 2 - O echipă a terminat fără înfrângere
17

15
Derbi de Cluj în Superligă - Universitatea și CFR se întâlnesc în prima etapă din play-off
15
















Comentează