Gruparea Stat Islamic (SI) a anunţat miercuri moartea liderului său, irakianul Abu al-Hassan al-Hashemi al-Quraishi, ucis 'în luptă împotriva duşmanilor lui Dumnezeu', informează AFP şi Reuters, citând un mesaj audio postat pe Telegram de purtătorul de cuvânt al grupării, notează Agerpres.
În acelaşi mesaj, purtătorul de cuvânt Abu Omar al-Muhajir a anunţat că a fost numit un nou 'calif al musulmanilor, Abu al-Husayn al-Husayni al-Qurashi.
Purtătorul de cuvânt nu precizează în ce condiţii a murit şeful grupării şi nu dă alte indicii nici despre noul lider, care poartă acelaşi nume ca şi predecesorul său, Al-Qurashi, ce se referă la tribul profetului Mahomed, căruia 'califul' autoproclamat trebuie să-i fie descendent.
După o ascensiune fulgerătoare în 2014 în Irak şi Siria şi cucerirea de vaste teritorii, SI şi-a văzut 'califatul' învins de ofensive succesive în aceste două ţări, în 2017, respectiv 2019.
De atunci, organizaţia a fost destabilizată de mai multe ori de moartea sau capturarea liderilor săi.
Liderul 'Statului Islamic' a murit - Cine va fi succesorul său
Explorează subiectul
București
4°C
Articole Similare

60
Telefonul tău se încinge la încărcare? Iată motivul și ce se poate întâmpla dacă ignori problema
60

127
'Face pielea ca de sticlă': Un banal colorant alimentar ar putea revoluționa imagistica medicală
127

459
Ce informații s-au aflat despre atacul asupra petrolierul SUA lovit în Irak / Echipajul a sărit în apă pentru a scăpa de nava cuprinsă de flăcări
459

215
Horoscopul zilei de 14 martie 2026. Gemenii sunt marii câștigători ai zilei. Află ce se întâmplă cu zodia ta
215

449
LIVE TEXT - Război în Ucraina: Rușii au atacat cu drone infrastructura portuară din regiunea Odesa
449

354
Un gest banal care îți protejează creierul: traversarea unei străzi poate reduce riscul de Alzheimer
354

1.560
Ruptură pe axa SUA-UE: Europa protestează vehement, după ce americanii au ridicat sancțiunile pe petrolul rusesc
1.560

1.440
Greșeala pe care o fac mulți români când folosesc mașina de spălat - Avertismentul specialiștilor
1.440

1.065
Cât de real este riscul unui nou război mondial – ce spun analiștii despre tensiunile internaționale
1.065

1.597
'Nu a fost o tocmeală'. Consilierul lui Nicușor Dan rupe tăcerea despre negocierile cu Zelenski
1.597

1.630
Lovitură în AI: o româncă doctor la Harvard își vinde startupul către Databricks, compania care a făcut doi români miliardari
1.630

2.363
Directorul adjunct al Agenției Fars, un apropiat al Gardienilor Revoluției, dezvăluie care sunt planurile de război ale Iranului
2.363

2.599
Scandal privind piesa României la Eurovision. Se cere descalificarea piesei sau modificarea versurilor
2.599















Comentează