Preşedinta Partidului Democratic Unionist nord-irlandez (DUP), care susţine guvernul premierului britanic Theresa May, a afirmat sâmbătă că ar prefera un Brexit în lipsa unui acord decât un acord prost, descriind actualele planuri ca pe "o anexare a Irlandei de Nord" de către UE, relatează Reuters, potrivit Agerpres.
Negociatorii britanici şi ai UE au accelerat în această lună eforturile pentru un acord asupra Brexitului care întâmpină în continuare dificultăţi în chestiunea frontierei dintre Irlanda de Nord, parte a Marii Britanii, şi Republica Irlanda, stat membru UE.
În absenţa unui acord comercial comprehensiv UE-Marea Britanie după Brexit, UE încearcă un aranjament în baza căruia Irlanda de Nord ar putea fi supusă în continuare reglementărilor blocului comunitar pentru a evita construirea unei frontiere pe insula Irlanda.
Însă DUP, care susţine guvernul May în adoptarea de legislaţie în parlamentul britanic, se opune cu vehemenţă oricăror propuneri conform cărora provincia ar fi tratată diferit de restul Marii Britanii.
"Înţeleg pe deplin riscul unui Brexit fără acord, dar pericolele unui acord prost sunt mai grave", a scris Arlene Foster într-un articol publicat vineri de Belfast Telegraph.
"Acest aranjament 'plasă de siguranţă' nu ar fi unul temporar. Ar însemna o anexare permanentă a Irlandei de Nord departe de restul Marii Britanii şi ne-a lăsa pentru totdeauna supuşi unor reglementări decise într-un loc în care nu avem niciun cuvânt de spus", a adăugat ea.
Marea Britanie vrea ca orice aranjament "plasă de siguranţă" să fie limitat în timp. Susţinătorii unei linii dure din Partidul Conservator al lui May se tem că aranjamentul ar putea fi folosit pentru a ţine întreaga Mare Britanie pe termen nedefinit în interiorul uniunii vamale a UE. UE se opune pe de altă parte unei date-limită pentru aranjamentul din insula Irlanda.
Arlene Foster spune că partidul ei, care are zece deputaţi în parlamentul britanic, nu merge la cacialma în poziţia sa dură faţă de negocieri. "Nu este un joc. Oricine se angajează într-un mod lejer dă dovadă de naivitate şi nu reuşeşte să înţeleagă gravitatea deciziilor pe care le vom lua în următoarele săptămâni", a continuat Foster.
"Următoarele zile, săptămâni şi luni vor fi critice. Deciziile luate vor modela Irlanda de Nord în care vor trăi nepoţii noştri", a subliniat ea.
Arlene Foster a spus că vrea să asigure un acord care să fie bun atât pentru Irlanda de Nord, cât şi pentru Republica Irlanda şi că va călători la Dublin pentru convorbiri luni.
Într-un articol dintr-un alt ziar nord-irlandez, Belfast News Letter, fostul ministru de externe Boris Johnson a atacat şi el acest aranjament, caracterizând acordul lui May de a accepta "plasa de siguranţă" drept "o greşeală oribilă".
"Singurul mod de a aduce lucrurile înapoi pe făgaşul normal este să renunţăm la 'plasa de siguranţă' ", a scris Johnson.
Liderul Partidului Democratic Unionist nord-irlandez susține că preferă Brexit în lipsa unui acord fără acord, decât 'anexarea' Irlandei de Nord de către UE
București
10°C
Articole Similare

2.256
Ce vrea Iranul pentru a opri războiul din Orientul Mijlociu: trei condiții anunțate în premieră de președintele Masoud Pezeshkian
2.256

2.530
Cum a ajuns Volodimir Zelenski așa? Epuizarea preşedintelui Ucrainei și frustrarea faţă de Occident devine tot mai vizibilă
2.530

2.722
Israelul a lovit puternic o bază unde Iranul construia bomba nucleară: Asalt asupra Teheranului
2.722

1.410
Avertisment sumbru al AIE: Cea mai mare criză de petrol din istorie lovește lumea
1.410

10.545
Oamenii lui Vladimir Putin tună și fulgeră. Prima reacție a Rusiei după decizia României de a găzdui avioane americane la baza Mihail Kogălniceanu
10.545

3.737
Cel mai vechi Parlament din lume rupe o tradiție veche de 700 de ani: Lovitură pentru marile familii aristocratice
3.737

4.866
Un general de rang înalt al SUA, implicat în dosarul extratereștrilor, a dispărut fără urmă, imediat după ce Trump a ordonat declasificarea informațiilor despre OZN-uri
4.866

4.394
Iranul escaladează tensiunile: Donald Trump, numit 'Satana întruchipat'; Israelul, amenințat direct cu distrugerea
4.394

4.304
Cadoul inedit pe care Donald Trump îl face oamenilor săi fideli: Pe Marco Rubio chiar nu l-a nimerit deloc
4.304

5.125
În lipsa liderului Ali Khamenei, Iranul parcă nu mai știe să lupte: Preferă să împrăștie loviturile decât să distrugă
5.125

3.085
Briefing secret la Washington: Primele șase zile de război cu Iranul au costat SUA peste 11 miliarde de dolari (Pentagon)
3.085

1.991
Motivul pentru care cea mai mare eliberare de rezerve de petrol din istorie nu va rezolva actuala criză: Piețele reacționează instinctiv
1.991

4.737
VIDEO Este nebunie în SUA: Prețurile benzinei au bubuit, în plină campanie electorală. Probleme pentru Trump și republicani
4.737

















Comentează