Preşedintele PSD Bihor, Ioan Mang a declarat, marţi, că premierul Viorica Dăncilă nu are de ce să îşi dea demisia, aşa cum i-a cerut preşedintele Klaus Iohannis.
"Domnul Klaus Iohannis este, prin tot ce a făcut în ultima vreme, preşedintele de facto al PNL. Preşedintele nu are cum să demită un premier. Nu are căile legale de a demite premierul. Pe lângă faptul că nu are niciun motiv să facă asta. Cifrele dovedesc. Dar să inventezi... Mai întâi a zis că e supărat că n-a venit la el, când s-a întors din Israel, primul lucru trebuia să fugă de la avion la preşedinte. Apoi că a plecat acolo fără să-i dea el voie. Acum, spune că nu are realizări Guvernul. S-a demonstrat că toate încasările la buget sunt în grafic. Este doar o chestiune politicianistă, de a se poziţiona pentru electoratul dumnealui ca un opozant al actualei guvernări şi al PSD-ului. Cu alte cuvinte, e în campanie electorală. Doamna Dăncilă nu are de ce să îşi dea demisia", a precizat, într-o conferinţă de presă, Ioan Mang, informează agerpres.ro.
Pe tema încasărilor la buget pe primele trei luni, Ioan Mang a afirmat, comparativ cu anul 2017, că sunt depăşiri la colectarea veniturilor bugetare pe fiecare lună şi pe trimestru.
Liderii PSD fac scut în jurul Vioricăi Dăncilă după ce Iohannis i-a cerut demisia: 'Cifrele dovedesc. Dar să inventezi...'
București
0°C
Articole Similare

1.894
Olguța Vasilescu îi răspunde mamei lui Bolojan: „Dacă tot e așa de bun, mititelul de el, luați-l acasă la dumneavoastră!”
1.894

1.779
VIDEO Ilie Bolojan a dat explicații după ce jurnaliștii români au stat la gard la Palatul Victoria: 'Nu ai cum să intervii în delegația unui oficial'
1.779

1.387
VIDEO Ilie Bolojan pune presiune pe ministrul Muncii cu salarizarea unică: Trebuie făcut la modul serios pentru a așeza structura de cheltuieli a statulu
1.387

1.181
Bolojan apără majorarea bugetului SRI în timp ce taie de la Educație și Sănătate: „Abordarea este simplistă și strict contabilă”
1.181

1.197
VIDEO Își dă demisia Bolojan dacă bugetul nu trece? Răspunsul premierului
1.197

254
VIDEO Alexandru Nazare, despre ajutorul acordat transportatorilor: 'Se actualizează la fiecare trei luni schema'
254

1.408
VIDEO Ilie Bolojan răspunde nemulțumirilor din PSD: „Să inițieze moțiuni de cenzură!”
1.408

674
VIDEO Ilie Bolojan, după ce PSD a cerut mai mulți bani în buget: Nu am face decât să repetăm greșeala de anii trecuți
674

924
VIDEO Ministrul Finanțelor anunță că inflația din România va crește din cauza războiului din Iran: Bugetul pe 2026 ne spală imaginea pe plan european
924

697
Guvernul a adoptat bugetul de stat pentru 2026. Bolojan: „Este primul pas important pentru reintrarea României pe traiectoria reducerii deficitului”
697

2.812
Fostul ministru de externe: Ultimele 48 de ore au fost cele mai faste ore din diplomația română a ultimilor ani
2.812

97
VIDEO A murit Grigore Zanc, primul prefect al județului Cluj după 1989
97

110
Ciucu s-a întâlnit cu Robert Negoiță.Cei doi au discutat colaborarea în proiectele de infrastructură
110

















Comentează