Doi dintre liderii "mişcării umbrelelor" din 2014 din Hong Kong au fost condamnaţi miercuri la 16 luni de închisoare pentru rolul lor în organizarea protestului de 79 de zile din metropola revenită în 1997 sub jurisdicţia Chinei, transmit dpa şi AFP potrivit Agerpres.
Benny Tai (60 de ani) şi Chan Kinman (54 de ani), amândoi profesori respectaţi şi militanţi pentru democraţie, fuseseră găsiţi vinovaţi de conspiraţie, alături de alţi şapte lideri ai protestului din 2014.
Doi dintre aceştia din urmă au fost la rândul condamnaţi miercuri la câte opt luni de închisoare pentru tulburarea ordinii publice, alţi doi au primit pedepse cu suspendare, iar liderul studenţilor, Tommy Cheung, a fost condamnat la 200 de ore de muncă în folosul comunităţii, întrucât avea doar 20 de ani în momentul manifestaţiilor.
Pedeapsă cu suspendare a primit şi reverendul Chu Yiu-ming (75 de ani), care era acuzat tot de conspiraţie, dar s-a ţinut cont de îndelungatul său angajament faţă de serviciul public şi drepturile omului, inclusiv de asistenţa acordată unor militanţi din Piaţa Tiananmen să fugă din China, în 1989.
Chu Yiu-ming, Benny Tai şi Chan Kinman erau consideraţi "arhitecţii" mişcării umbrelelor, fiind cei care au propus iniţial protestul, în 2013, sub sloganul "Ocupaţi (districtul) central cu dragoste şi pace".
În cazul deputatei Tanya Chan, a noua membră a grupului, găsită vinovată de tulburarea ordinii publice, sentinţa a fost amânată cu şase săptămâni, deoarece urmează să fie supusă unei intervenţii chirurgicale pe creier.
Ideea protestului era de a "ocupa" cartierul de afaceri din Hong Kong pentru a obţine alegerea prin vot universal liber a preşedintelui guvernului local. Situaţia a "explodat" în toamna lui 2014, când poliţia a lansat gaze lacrimogene asupra protestatarilor. Cei trei lideri ai protestului au făcut apel la populaţie să se alăture revoltei "umbrelelor", denumită astfel în referire la umbrelele folosite de manifestanţi pentru a se apăra de gaz.
Amnesty International i-a calificat pe cei patru condamnaţi încarceraţi drept "prizonieri de conştiinţă", iar consulatul SUA şi-a exprimat "preocuparea faţă de decizia guvernului din Hong Kong de a lansa aceste urmăriri"
Liderii ’mişcării umbrelelor’ din 2014 din Hong Kong au fost condamnaţi la 16 luni de închisoare
Explorează subiectul
București
4°C
Articole Similare

804
"Iubitul virtual", noul fenomen care ia amploare în rândul femeilor – Povestea celor care și-au găsit dragostea perfectă. Ce spun psihologii
804

1.224
Arma ieftină cu care SUA vrea să oprească Iranul: 10.000 de drone din Ucraina, trimise pe frontul din Orientul Mijlociu
1.224

597
Nor toxic deasupra Iranului: Incendiile de la rafinării ar putea provoca ploi acide în mai multe țări din Asia Centrală
597

866
Scene oribile în casa unei femei: Poliția a găsit aproape 100 de pui de pisică morți într-un congelator din Cehia
866

1.103
FOTO Budapesta, acoperită de afișe anti-Zelenski înaintea alegerilor. Orban se confruntă cu cea mai mare provocare politică din ultimii 16 ani
1.103

93
SUA au insistat în zadar: Elveţia a refuzat survolarea teritoriului său de către avioane militare americane
93

1.564
Iranul ironizează sprijinul Ucrainei pentru aliații SUA din Golf: "Este o glumă"
1.564

961
Tensiuni în creștere: Israelul se pregătește pentru o posibilă invazie în sudul Libanului (surse)
961

2.967
Iranul amenință că va arunca tot Orientul Mijlociu în aer, dacă SUA îi atacă infrastructura energetică: 'Vom viza instalaţiile companiilor americane sau companii în care SUA deţin acţiuni'
2.967

53
Libanul a format o delegaţie pentru negocieri de pace cu Israelul
53

86
Kosovo a cedat presiunii Uniunii Europene: A amânat intrarea în vigoare a unei legi privind străinii
86

6.462
Scene șocante la înmormântarea secretarului Consiliului Suprem de Apărare al Iranului: A fost îngropat fără cap
6.462

2.297
Tensiunile din Orientul Mijlociu lovesc turismul: Hotelurile de lux din Dubai scad prețurile
2.297














Comentează