Liderii Europei sunt lăsați în afara jocului: Trump și Zelenski îi vor suna, dar numai după ce finalizează toate negocierile

Autor: Lucian Negrea, Reporter

Publicat: 28-12-2025 18:25

Actualizat: 28-12-2025 18:27

Article thumbnail

Sursă foto: Credit: American Photo Archive / Alamy / Profimedia

Preşedintele american Donald Trump şi cel ucrainean, Volodimir Zelenski, vor avea o discuţie prin telefon cu lideri europeni duminică, după întrevederea lor din Florida, a anunţat un purtător de cuvânt de la Kiev. Astfel, liderii europeni sunt lăsați în afara jocului și vor afla abia la finalul negocierilor ceea ce deja s-a decis, informează Agerpres.

'Un apel telefonic' este prevăzut 'între preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski şi preşedintele american Donald Trump cu liderii europeni', le-a declarat jurnaliştilor purtătorul de cuvânt al lu Zelenski, Serghei Nikiforov.

'Lista definitivă a participanţilor este încă în curs de elaborare', a adăugat el.

Întâlnirea de duminică dintre Zelenski şi Trump se va concentra pe proiectul planului de pace pe care liderul ucrainean l-a făcut public săptămâna aceasta, pe garanţiile de securitate bilaterale pe care Washingtonul le-ar putea oferi, precum şi pe un acord economic.

Problemă spinoasă pe masa negocierilor

O problemă mai puțin cunoscută ar putea bloca discuțiile privind pacea din Ucraina. Cele mai discutate teme sunt cele legate de garanțiile de securitate și cedarea de teritorii. Totuși, experții avertizează că părțile sunt pe poziții diametral opuse și în ceea ce privește centrala nucleară Zaporijia, informează Mediafax.

Problema centralei nucleare de la Zaporjia este nerezolvată. Aceasta ar putea fi abordată în discuția Zelenski-Trump de duminică, din Florida, potrivit Sky News.

Centrala nucleară se află sub controlul Rusiei încă de la începutul războiului. Aproape toate țările consideră că unitatea, cea mai mare din Europa, aparține Ucrainei. Moscova, însă, susține că unitatea îi aparține și că o filială a companiei nucleare de stat Rosatom o administrează.

Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat că partea americană a propus administrarea comună a centralei de către SUA, Ucraina și Rusia.

Zelenski a mai spus că propunerea ucraineană prevede utilizarea centralei de către Ucraina și SUA. În acest scenariu Washingtonul va avea dreptul de a folosi 50% din energia produsă.

O problemă cu mari implicații economice

Oleksandr Harcenko, directorul Centrului de Cercetare Energetică din Kiev, a declarat că rușii intenționează să utilizeze centrala pentru a acoperi un deficit energetic semnificativ în sudul Rusiei.

El a arătat că Ucraina va avea nevoie de cinci până la șapte ani pentru a construi capacitatea de generare care să compenseze pierderea centralei.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri