Guvernele Spaniei, Franţei, Germaniei, Italiei, Regatului Unit, Poloniei şi Danemarcei au apărat marţi suveranitatea Groenlandei împotriva pretenţiilor SUA, într-o declaraţie comună în care afirmă că securitatea arctică este "o prioritate" pentru Europa şi este critică pentru securitatea internaţională şi transatlantică, informează Agerpres.
"Groenlanda aparţine poporului său. Doar Danemarca şi Groenlanda pot decide asupra chestiunilor care privesc relaţiile dintre ele. Acestea sunt principii universale şi noi nu vom înceta să le apărăm", se menţionează în declaraţie, citată de Reuters.
"Trebuie să respectăm principiile Cartei ONU, inclusiv suveranitatea, integritatea teritorială şi inviolabilitatea graniţelor", se mai menţionează în declaraţie, care adaugă că "securitatea în zona arctică trebuie realizată în mod colectiv, în conjuncţie cu aliaţii NATO, inclusiv cu Statele Unite".
"NATO a precizat clar că regiunea arctică este o prioritate, iar aliaţii europeni îşi intensifică eforturile", se mai menţionează în declaraţie. "Noi şi mulţi alţi aliaţi ne-am sporit prezenţa, activităţile şi investiţiile pentru a menţine siguranţa Arcticii şi pentru a descuraja adversarii", au mai declarat semnatarii declaraţiei.
Ne vom ocupa de Groenlanda în aproximativ două luni
"Avem nevoie de Groenlanda din punct de vedere al securităţii naţionale, iar Danemarca nu va putea să se ocupe de ea. Ne vom ocupa de Groenlanda în aproximativ două luni... haideţi să vorbim despre Groenlanda în 20 de zile", le-a transmis preşedintele american reporterilor de la bordul Air Force One duminică seara.
Trump a declarat în repetate rânduri că doreşte să preia controlul asupra Groenlandei şi a afirmat duminică pentru revista The Atlantic: "Avem nevoie de Groenlanda, absolut. Avem nevoie de ea pentru apărare".
De asemenea, potrivit dpa, în discuţia cu jurnalişti americani la bordul aeronavei prezidenţiale, Trump a părut să-şi bată joc de Danemarca, aliatul său din NATO, afirmând: "Pentru a spori securitatea în Groenlanda, au adăugat încă o sanie trasă de câini. Este adevărat".
Precedentul Venezuela
Intervenţia militară americană în Venezuela, care a evidenţiat interesul lui Donald Trump pentru vastele resurse de petrol ale ţării, a readus în atenţie temerile referitoare la Groenlanda, râvnită de preşedintele american pentru resursele sale minerale semnificative şi amplasamentul strategic, notează AFP.
Anterior, Donald Trump a presat-o pe şefa guvernului danez, Mette Frederiksen, să renunţe la rezerva sa după ce Katie Miller, soţia directorului adjunct de cabinet al Casei Albe, Stephen Miller, a publicat sămbătă pe contul său de pe platforma X o fotografie a Groenlandei în culorile drapelului american, însoţită de o scurtă legendă scrisă cu majuscule: "SOON" (în curând).





























Comentează