Toate cele 34 de lucrări din „Licitaţia unei părţi a Colecţiei Darius Vâlcov”, organizată de Casa de Licitaţii A10 by Artmark marţi, la Palatul Cesianu-Racoviţă din Capitală, au fost adjudecate pentru 791.450 de mii de euro, potrivit news.ro
Evenimentul a durat aproape trei ore şi a prezentat publicului picturi în ulei, acuarele, guaşe, serigrafii şi desene, un ansamblu important de opere cu valoare muzeală.
Tablourile au fost expuse atât la sediul Galeriilor Artmark (în perioada 16 ianuarie-17 februarie), cât şi într-o expoziţie itinerantă, ce a avut loc la Craiova (în perioada 5-6 februarie). „Piesele au fost atent selecţionate, sunt foarte bune. Deşi suntem acum în luna sculptorului nostru naţional Constantin Brâncuşi, evident că Nicolae Grigorescu rămâne unul dintre reperele importante, nu dar ale culturii noastre, ci şi a identităţii noastre”, declară istoricul de artă Cătălin Davidescu.
Între cele mai importante rezultate ale serii este şi cel obţinut de un desen semnat de Pablo Picasso, „Scenă de coridă” (realizat în 1959), care a fost adjudecat pentru 28.000 de euro, după ce a avut un preţ de pornire de 8.000 de euro. Este pentru prima dată când o lucrare Picasso (care nu este un multiplu, de tipul gravurii ori serigrafiei) este scoasă vreodată la o licitaţie de artă din România.
Cele mai spectaculoase adjudecări aparţin, ca de obicei, lui Nicolae Grigorescu, pictorul care este şi deţinătorul celor mai bune vânzări pe piaţa de artă din România - în decembrie 2024 o „Ţărăncuţă, odihnindu-se” a realizat o nouă vânzare memorabilă pentru artist, fiind cumpărată într-o licitaţie a casei A10 by Artmark cu 365.000 de euro, iar în decembrie 2024 o icoană „Maica Domnului cu Pruncul” (tot de Grigorescu) a marcat recordul absolut pentru licitaţiile de artă sacră, fiind achiziţionată cu 90.000 de euro.
În „Licitaţia unei părţi a Colecţiei Darius Vâlcov”, cele două picturi Grigorescu - „Car cu boi, pe cale de dimineaţă” şi „Car cu boi, la asfinţit”, care au intrat în eveniment cu preţuri de pornire de 40.000, respectiv 50.000 de euro, şi au fost adjudecate cu 170.000 de euro fiecare. Cele două picturi sunt foarte speciale - una foarte luminoasă, cealaltă extrem de rară, prin tratarea nocturnă a temei sale predilecte.
În aceeaşi licitaţie, cele trei mici picturi de Nicolae Tonitza din colecţia Darius Vâlcov - „Portretul Ecaterinei” (datat 1918), guaşa „Tătăroaice la Balcic” (din a doua jumătate a anilor ’30) şi „Peisaj în Franţa” (din anii ’20) - s-au adjudecat pentru 76.000, 30.000, respectiv 12.000 de euro, iar pictura de Victor Brauner, intitulată „La relation” (din 1952), a fost adjudecată pentru 150.000 de euro, sumă de trei ori faţă de preţul de pornire.
Licitaţia a înregistrat o rată de adjudecare de 100% (sell-through rate).
Următorul eveniment al Galeriilor Artmark este Licitaţia de Artă Postbelică şi Contemporană, organizată joi, 19 februarie, de la ora 18.00, tot la Palatul Cesianu-Racoviţă şi online. Licitaţia are caracter aniversar Brâncuşi: o operă de Constantin Brâncuşi revine în licitaţiile din România după aproape patru ani de absenţă, chiar de Ziua Naţională Constantin Brâncuşi.





























Comentează