Librăria Lello din oraşul Porto, care a inspirat-o pe J.K. Rowling în seria ''Harry Potter'', a reuşit să se salveze de la faliment introducând o taxă de intrare pentru vizitatori, mulţi dintre aceştia admiratori ai micului vrăjitor de la Hogwarts, relatează sâmbătă AFP preluat de agerpres.
Înarmate cu aparate de fotografiat, zeci de persoane stau la coadă pentru a vizita librăria situată în centrul istoric al Porto şi devenită una dintre principalele atracţii turistice ale acestui oraş din nordul Portugaliei.
Librăria este un loc obligatoriu de pelerinaj pentru admiratorii seriei ''Harry Potter''. Scriitoarea britanică J.K. Rowling, care a locuit în Porto la începutul anilor '90, a folosit oraşul ca sursă de inspiraţie pentru descrierea atmosferei şi decorurilor din carte.
Similar altor celebre librării independente din ţară, Lello s-a confruntat cu probleme financiare, iar dacă în urmă cu patru ani era în pragul falimentului, astăzi, îi trec pragul aproape 4.000 de vizitatori în fiecare zi când sezonul este în toi.
Pentru a dezastrul financiar, conducerea librăriei a avut ideea de a înmulţi evenimentele culturale şi de a solicita o taxă de intrare vizitatorilor în valoare de 5 euro.
Taxa de intrare este asemenea ''unui bon deductibil în momentul cumpărării unei cărţi'', a explicat pentru AFP unul dintre responsabilii pentru relaţia cu presa ai librăriei.
Acest sistem demarat acum patru ani a ''permis reglarea fluxului turiştilor'' şi ''transformarea vizitatorilor în cititori'', spune Aurora Pedro Pinto, preşedinta consiliului de administraţie.
Demersul s-a dovedit un succes pentru că a permis librăriei să depăşească, din nou, pragul de un milion de vizitatori în 2018, să-şi crească echipa de la 9 salariaţi în 2015, la 60 la începutul lui 2019 şi să vândă în medie 1.200 de cărţi pe zi, potrivit datelor comunicate de Lello.
Librăria, cu faţada sa albă în stil neogotic pe frontispiciul căreia stă scris cu litere aurii ''Lello & Irmao'' (Lello şi fratele), este prezentată deseori ca ''templu al literaturii'', cu un fond de carte de peste 60.000 de tomuri, şi a fost vizitată de cei mai renumiţi scriitori portughezi.
Lambriurile sale bogate, plafonul imens din sticlă colorată, rafturile care depăşesc mai mulţi metri în înălţime şi, în special, scara centrală interioară vopsită în roşu, în formă de opt, au făcut ca această librărie, care duminică aniversează 113 ani de la înfiinţare, să fie numită, de nenumărate ori, una dintre cele mai frumoase din lume.
Librăria Lello din Porto, veche de peste un secol, salvată de la faliment de Harry Potter
Explorează subiectul
București
8°C
Articole Similare

21
Debut editorial al solistului Trupei Hara, Flavius Buzilă, cu povestiri adevărate transpuse cu umor şi autoironie
21

26
Spectacolele Holograf vor avea loc aşa cum au fost anunţate - 'The show must go on'
26

16
Ambasadorul George Bologan: Inteligenţa artificială trebuie să fie un sprijin, nu un înlocuitor al omului în comunicare
16

39
Ovidiu Lipan Ţăndărică: Drum lin, Mugurel! Muzica ta va rămâne cu noi
39

22
Colegiul Agricol lansează o iniţiativă unică - dozator de lapte proaspăt provenit de la ferma şcolii
22

9
Teatrul Odeon aniversează 80 de ani de existenţă, de Ziua Mondială a Teatrului
9

27
Avertisment: curenții oceanici încetinesc și ar putea provoca o schimbare radicală a climei
27

1.370
Trupa Holograf anunță unde și când fanii își pot lua rămas bun de la Iulian Vrabete: "Ne ajută mult să simțim cât de mulți oameni l-au iubit și l-au respectat pe Mugurel"
1.370

22
Personalitatea lui Iancu de Hunedoara, evocată la Academia Română
22

9
One World Romania: Ediţia a 19-a - "La limită", 24 - 29 aprilie; filme documentare şi despre drepturile omului
9

44
Iulian "Mugurel" Vrabete, membru Holograf, a murit/ Holograf: Vine o zi… Şi astăzi a venit o zi dureroasă - Alifantis: Ce primăvară tristă /Tudor Chirilă: Tinereţea noastră a însemnat şi Holograf, deci şi Mugurel
44

6
Rectorul USV Iaşi: Agricultura inteligentă devine un model de urmat şi pentru noi şi fermierii din ţară
6

13
Numărul locurilor disponibile în clasele pregătitoare, mai mare cu 180 decât anul trecut
13

















Comentează