Libertatea presei s-a deteriorat în toate regiunile lumii în 2015, în special în cele două Americi, plasându-se pentru prima oară după Africa în clasamentul anual al organizaţiei Reporteri fără frontiere (Reporters sans frontiers) dat publicităţii miercuri, relatează AFP. România se plasează pe locul 49, după Mauritania şi înainte de Comore. Ţările cu cea mai liberă presă sunt Finlanda, Olanda şi Norvegia, care ocupă primele trei locuri în clasament.
'Politizarea excesivă a mediei, mecanismele de finanţare corupte, politicile editoriale subordonate intereselor patronatului şi infiltrarea de presupuşi agenţi ai serviciilor secrete au avut ca impact transformarea media în instrumente de propagandă politică, lucru vizibil mai ales în anii electorali, inclusiv în 2014', menţionează raportul RSF publicat pe site-ul său oficial. Anul trecut, România s-a situat pe locul 52.
Acest clasament al libertăţii presei în 180 de ţări, publicat începând cu anul 2002, se bazează pe o serie de indicatori: pluralismul, independenţa mass-media, ambianţa şi autocenzura, cadrul legal, transparenţa, infrastructura şi abuzurile.
'Toţi indicatorii clasamentului indică o deteriorare. Multe dintre autorităţile publice încearcă să recâştige controlul asupra ţării lor, temându-se prea tare de marile deschideri ale dezbaterii publice', a declarat Christophe Deloire, secretarul general al RSF.
'Astăzi, este din ce în ce mai uşor pentru toate autorităţile de a se adresa direct publicului graţie noilor tehnologii şi deci există mai multă violenţă împotriva tuturor celor care reprezintă informaţii independente', explică el.
Potrivit acestuia, 'intrăm într-o nouă eră de propagandă, când noile tehnologii permit cu costuri reduse de a difuza propria comunicare'.
Dacă situaţia s-a degradat în toate zonele geografice, continentul american a regresat în special din cauza asasinării jurnaliştilor în America Centrală, relevă RSF.
În America Latină 'violenţa instituţională (în Venezuela - locul 139, în Ecuador - locul 109), crima organizată (ca în Honduras, 137), impunitatea (ca în Columbia, 134), corupţia (ca în Brazilia, 104), concentrarea mass-media (ca în Argentina, 54), constituie principalele obstacole în calea libertăţii presei', subliniază RSF.
America de Nord, SUA (locul 41) suferă din cauza supravegherii electronice şi Canada, care a pierdut 10 poziţii, plasându-se pe locul al 18-lea, şi-a văzut situaţia deteriorându-se 'pe durata sfârşitului de mandat al premierului Stephen Harper', potrivit RSF.
Astfel, continentul american trece în spatele Africii, chiar dacă zona Africa de Nord/Orientul Mijlociu rămâne regiunea unde jurnaliştii sunt 'supuşi la constrângeri de orice fel'.
În unele ţări în criză, ca Irakul (locul 158), Libia (164) şi Yemen (170), 'a face jurnalism înseamnă act de curaj', subliniază RSF.
RSF salută îmbunătăţirea situaţiei din Tunisia (locul 96), care a săltat cu 30 de poziţii, potrivit lui Christophe Deloire, ca urmare a consolidării efectelor pozitive ale revoluţiei.
În partea de jos a clasamentului, la fel ca anul trecut, se situează Siria pe locul 177 din 180, imediat după China (176) şi în faţa Turkmenistanului (178), Coreii de Nord (179) şi Eritreii (180).
Dacă Europa rămâne regiunea cu media cele mai libere, RSF constată o slăbire a modelului său:'deturnarea către contraspionaj şi lupta împotriva terorismului, adoptarea unor legi care să permită supravegherea la scară mare, creşterea conflictelor de interese, dominarea din ce în ce mai mult a autorităţilor asupra mass-media publice şi, uneori, private, continentul nu se ilustrează printr-o traiectorie pozitivă'.AGERPRES
Libertatea presei s-a deteriorat în 2015, în special pe continentul american
Explorează subiectul
Articole Similare

12
DJ Snake, un superstar al muzicii electro, îşi anulează următoarele concerte din cauza unei probleme de sănătate
12

22
"Foametea roşie. Războiul lui Stalin împotriva Ucrainei", de Anne Applebaum, "Ambiţia morală", de Rutger Bregman, şi "Poveşti din Bucureşti" de Damian Anfile, în portofoliul Litera din 2026
22

22
Donald Trump critică prezenţa lui Bad Bunny şi Green Day la Super Bowl şi spune că nu va participa la eveniment: "Este o alegere deplorabilă"
22

7
După "Les Yeux de Mona", romancierul Thomas Schlesser revine cu un roman care glorifică poezia
7

14
VIDEO România intră pe harta marilor festivaluri internaționale: Beach, Please! 2026 confirmă venirea lui Playboi Carti
14

15
O unealtă din os de elefant, veche de 480.000 de ani, descoperită în Europa
15

11
Luna oferă o perspectivă unică asupra radiaţiei Pământului (studiu)
11

21
Omenirea nu este pregătită pentru a face faţă creşterii temperaturilor extreme (studiu)
21

26
Trump scrie pe reţeaua sa că e ”prea târziu” să se oprească construirea sălii sale de bal, în timp ce se judecă cu National Trust for Historic Preservation
26

6
"Marshals: A Yellowstone Story" are premiera în 2 martie pe SkyShowtime
6

10
Cursuri gratuite organizate de biblioteca judeţeană din Hunedoara
10

7
Prim-balerinii ONB şi stele ale baletului mondial - gală la Bucureşti dedicată creaţiei lui Brâncuşi
7

9
Lucrările la noul sediu al Muzeului de Artă Vizuală se apropie de final
9

















Comentează