Prim-vicepreşedintele PNL Raluca Turcan susţine că Avocatul Copilului, care va realiza o anchetă în cazul defilării copiilor la evenimentul "Simfonia lalelelor" de la Piteşti, ar fi firesc să urmărească o sancţionare a celor vinovaţi, anunţă Agerpres.
"Avocatul Copilului va realiza un raport pe situaţia umilitoare de la Piteşti. Apreciez faptul că Avocatul Poporului a reacţionat la solicitarea prin care îi ceream să ia atitudine în cazul copilului de la Piteşti care a fost obligat să se rostogolească pe asfalt în faţa tribunei oficiale. Acel fapt reprezintă un atac brutal la valorile morale, o amputare a demnităţii umane, o încălcare flagrantă a drepturilor copilului. Am încredere că instituţiile statului vor respecta legea şi vor căuta să apere valorile educative pe care încercăm să le insuflăm copiilor noştri. Avocatul Copilului este o instituţie în subordinea Avocatului Poporului şi ar fi firesc să urmărească o sancţionare a celor vinovaţi. Cei care ar fi trebuit să aibă cel mai mult de învăţat din acest eveniment sunt liderii PSD - ALDE, cei care stăteau la tribuna oficială şi priveau cum acei copii erau puşi în situaţii jenante, umilitoare pentru vârsta lor. Dacă aveau un minim bun simţ ei trebuiau să reacţioneze fără ezitare. Nu au reacţionat", a scris, Turcan, vineri, pe Facebook.
Pe 24 aprilie, Raluca Turcan a solicitat Avocatului Poporului să ia atitudine faţă de "acţiunile de defilare a copiilor prin faţa liderilor PSD - ALDE", referindu-se la evenimentul "Simfonia lalelelor" organizat pe 20 aprilie la Piteşti.
Liberala Raluca Turcan cere Avocatului Poporului sancţionarea organizatorilor Simfoniei Lalelelor de la Piteşti
Explorează subiectul
București
6°C
Articole Similare

123
MAE anunță atacuri cibernetice asupra site-urilor sale: Intervenție de urgență a autorităților
123

1.281
Liderul senatorilor AUR, Petrişor Peiu, iese la atac: Guvernul Bolojan a construit un proiect de buget mincinos de la cap până la coadă
1.281

2.709
Claudiu Târziu, după votul din Parlament pe solicitarea SUA: "Opoziția a căzut într-o capcană. AUR sigur e deranjat de eticheta de anti-americani"
2.709

3.574
'Nu a fost o tocmeală'. Consilierul lui Nicușor Dan rupe tăcerea despre negocierile cu Zelenski
3.574

1.703
Jocuri politice pe banii țării! Lider PNL: PSD împreună cu AUR şi Simion au pus la cale o conspiraţie prin care vor să facă bugetul României ţăndări
1.703

689
Primarul Capitalei anunță actualizarea chiriilor pentru locuințele "convenabile", după 20 de ani: "Am propus un amendament"
689

3.308
Theodor Stolojan, lecție pentru guvernanți: 'Scăderea accizelor la carburanți ar fi o greșeală. Nu pot să protejez întreaga populație'
3.308

1.012
DOCUMENT: Criza carburanților ajunge pe masa coaliției: plafonare de preț, subvenție la pompă și repornirea Petrotel, propuse de ministrul Energiei
1.012

6.049
Gigi Becali îl face praf pe George Simion după scandalul pe tema dislocării de trupe SUA în România: 'Bă, dacă sunteți suveraniști apărați-vă singuri. Nu mai mergeți să dați mâna cu oamenii'
6.049

3.263
FOTO Premierul Bolojan a răbufnit pe şantierul liniei de cale ferată din vestul țării, unde sunt întârzieri: Trebuie date penalități! Este o lipsă de mobilizare a celor doi constructori
3.263

1.765
Fostul ministru al Energiei explică ce se întâmplă cu gazul din Neptul Deep după controversele apărute: 'Se salvează niște costuri'
1.765

168
Deputatul AUR Andrei Gușă: "Sistemul a decis implicarea de facto a României în două războaie în mai puțin de 24 de ore! Vrem pace!"
168

38
Primarul Capitalei, Ciprian Ciucu: Îmi fac podcast; va fi seara, în afara orelor de muncă
38















Comentează