Confruntat cu o mobilizare populară fără precedent, guvernul libanez a adoptat luni o serie de reforme ambiţioase, blocate de mult timp, dar manifestanţii au continuat protestele împotriva unei clase politice pe care o acuză de dezinteres, informează AFP preluat de agerpres.
La încheierea unei reuniuni speciale a guvernului, premierul Saad Hariri a anunţat în faţa presei adoptarea de către coaliţia de guvernământ a unor "măsuri esenţiale şi necesare".
Hariri a promis, în special, un "buget pe 2020 fără impozite suplimentare pentru populaţie", o scădere cu 50% a salariilor preşedintelui şi a foştilor şefi de stat, a miniştrilor şi a deputaţilor, precum şi noi taxe pentru bănci.
Premierul libanez a anunţat, de asemenea, măsuri rapide de combatere a corupţiei. A declarat că susţine revendicarea protestatarilor, într-un elan inedit de unitate naţională, privind organizarea de alegeri legislative anticipate.
Măsurile executivului, transmise în direct prin difuzoare în centrul Beirutului, unde au avut loc manifestaţii antiguvernamentale de proporţii, nu au părut să îi convingă pe protestatarii. Ele au fost primite de zecile de mii de manifestanţi cu strigăte precum "revoluţie, revoluţie" sau "poporul vrea căderea regimului", principalele sloganuri ale mişcării populare de contestare.
Adresându-se mulţimii ieşite pe străzi în a cincea zi consecutivă de proteste, premierul a adoptat o poziţie reţinută."Aceste decizii nu au fost luate pentru a vă cere să încetaţi să manifestaţi sau de a vă exprima mânia". Şi a adăugat: "voi sunteţi cei care veţi decide să o faceţi, nimeni nu vă impune un termen".
"Voi sunteţi busola, voi aţi făcut Consiliul de miniştri să se mişte, mişcarea voastră este cea care a contribuit la decizii", i-a asigurat Hariri pe protestatari.
Mânia populară a izbucnit joi, după anunţul surpriză privind impunerea unei noi taxe asupra apelurilor efectuate prin aplicaţii de mesagerie pe internet de tipul WhatsApp. Măsura a fost anulată rapid, dar mişcarea de contestare publică a continuă să crească, mobilizarea atingând apogeul duminică, când sute de mii de manifestanţi au ieşit în stradă în întreaga ţară.
Premierul Saad Hariri a prevăzut, de asemenea, adoptarea, într-un orizont de trei săptămâni, a unei prime serii de proiecte de infrastructură programate în cadrul Conferinţei de ajutor internaţional pentru Liban (CEDRE), organizată în aprilie 2018 la Paris. Atunci autorităţile libaneze s-au angajat să realizeze reforme structurale în schimbul acordării unui ajutor de 11 miliarde de dolari. În absenţa reformelor, fondurile promise încă nu au fost acordate.
Măsurile anunţate acoperă şi sfera socială prin adoptarea, până la sfârşitul anului, a unui nou regim de protecţie socială şi a unor măsuri de susţinere pentru familiile cele mai defavorizate.
Liban: Guvernul anunţă reforme, fără a potoli însă mânia străzii
Explorează subiectul
București
2°C
Articole Similare

97
Descoperire uluitoare a cercetătorilor: Bacteriile pot supraviețui în spațiu și răspândi viața între planete
97

1.241
Alertă în Orientul Mijlociu: Un avion cisternă al Forțelor Aeriene SUA s-a prăbușit în Irak. O a doua aeronavă a aterizat în siguranță
1.241

721
VIDEO Netanyahu amenință liderii de la Teheran în prima conferință de presă de la începutul războiului: Dacă aș fi agent, nu le-aș face asigurări de viață
721

1.056
VIDEO „Rezervoarele de combustibil ard” — Un important hub petrolier rusesc a fost lovit de un atac cu drone ucrainene în regiunea Krasnodar
1.056

1.067
'Vă rog, vă rog, vă rog'. O țară din Europa își îndeamnă cetățenii să renunțe la deplasările cu mașina după explozia prețurilor petrolului
1.067

609
Iranul neagă minarea Strâmtorii Ormuz - Unele nave au primit permisiunea de a trece prin strâmtoare
609

1.477
China intervine în conflictul din Orientul Mijlociu: „Să se apese butonul de pauză”
1.477

93
Preşedintele naţionalist al Poloniei se opune prin veto programului european de finanţare SAFE
93

3.428
Iranul lansează o nouă amenințare dură: „Orientului Mijlociu o să fie aruncat în beznă în mai puţin de o jumătate de oră”
3.428

4.091
VIDEO E nebunie în Orientul Mijlociu: Hezbollah a lansat cea mai mare ofensivă împotriva Israelului / Au tras cu sute de proiectile și drone
4.091

3.238
Răsturnare totală de situație: văduva lui Ali Khamenei este în viață
3.238

102
Se pregătește vizita lui Trump la Beijing - Întâlnire crucială la Paris
102

5.019
Gardienii Revoluției din Iran execută cel mai dur ordin dat de noul lider suprem: „Aplicăm cele mai dure lovituri”
5.019
















Comentează