Lia Olguța Vasilescu, dezvăluiri despre presiuni, interceptări și „dosare fațadă” în epoca Kovesi–Coldea

Autor: Florin Pușcaș

Publicat: 19-12-2025 00:00

Article thumbnail

Sursă foto: Facebook/ Lia Olguta Vasilescu

Primarul Craiovei, Lia Olguța Vasilescu, a făcut o serie de dezvăluiri ample despre modul în care a fost anchetată și judecată, afirmând că dosarul său a fost construit pe fondul unor presiuni sistemice exercitate în justiție în perioada Kovesi–Coldea.

„Un dosar fațadă”

Invitată în emisiunea „Culisele Statului Paralel” de la Realitatea Plus, într-un dialog cu Anca Alexandrescu, edilul a spus că experiența personală confirmă afirmațiile recente ale președintei Curții de Apel București privind presiunile uriașe puse pe anumite dosare în acea epocă.

Vasilescu a relatat că a aflat cu mult timp înainte că urma să fie anchetată și chiar arestată, susținând că decizia ar fi fost luată din cauza pozițiilor publice pe care le exprima la televiziuni. „Da, m-am așteptat să fiu arestată, am avut informația cred că cu un an înainte când s-au apucat de dosarul meu, asta pentru că vorbeam ce nu trebuie la televiziuni și deranjam și atunci s-a luat hotărârea ca să mi se facă un dosar”, a spus aceasta, descriind cazul drept „un dosar fațadă”.

Primarul Craiovei a susținut că, la momentul respectiv, nu știa amploarea supravegherii la care era supusă. „Nu am știut cât de grav a fost ce s-a întâmplat în spate, în sensul că nu am știut la vremea respectivă că sunt urmărită peste tot, nu am știut că am interceptări nu numai de telefoane, am avut inclusiv în spațiul privat”, a afirmat Vasilescu.

Interceptări în primărie și presiuni asupra colaboratorilor

Lia Olguța Vasilescu a povestit că, în urma unei renovări a Primăriei Craiova, a aflat dimensiunea supravegherii tehnice. „Constructorul mi-a spus că a găsit doi kilometri de cabluri care erau în primărie prin toate birourile. Este explicabil acest lucru pentru că după ce am avut acces la dosar am văzut că se înregistra inclusiv în săli de ședințe în care eu nu călcam”, a declarat edilul.

Ea a oferit și un exemplu care, în opinia sa, arată caracterul excesiv al interceptărilor. „Chiar erau acolo stenograme despre discuții ale unor polițiști care intraseră noaptea în primărie cu paznicul, l-au rugat pe paznic să îi lase să se adăpostească de ploaie și vorbeau despre fotbal. Asta ca să înțelegeți până unde se ajunsese”, a spus Vasilescu.

Primarul a susținut că presiunile nu s-au oprit la supraveghere, ci au vizat și colegi din primărie, care ar fi fost forțați să o denunțe. „Am aflat ulterior că au fost colegi de-ai mei din primărie, unul dintre ei luat de pe stradă din fața blocului și dus într-un hotel să fie anchetat, chiar și cu niște forme de tortură asupra lui ca să mă denunțe”, a afirmat aceasta, precizând că prin „forme de tortură” înțelege situația în care persoanei respective „timp de 7 ore nu i-au permis accesul la toaletă”.

Acuzații de „capital de imagine” și începutul procesului

În dialogul cu Anca Alexandrescu, Lia Olguța Vasilescu a detaliat și acuzațiile care i-au fost aduse de procurori, spunând că acestea i s-au părut absurde încă de la început. Ea a relatat că a fost acuzată de patru infracțiuni de luare de mită constând în „capital de imagine”, după ce mai multe blocuri din Craiova au fost văruite înaintea unui festival important. „Pentru că am făcut această cerere și s-au văruit blocurile respective s-a considerat că eu ar urma să iau voturi, deci peste o lună erau alegerile”, a spus Vasilescu, subliniind că alegerile nici măcar nu avuseseră loc la momentul reținerii.

Edilul a explicat că, inițial, a fost asistată de actualul ministru Radu Marinescu doar la primele două înfățișări, respingând afirmațiile potrivit cărora acesta i-ar fi fost avocat pe tot parcursul procesului. „Domnul Radu Marinescu a fost cu mine doar la primele două înfățișări, adică a fost cu mine la DNA deși nu era penalist, dar era singurul avocat pe care îl cunoșteam la vremea respectivă”, a declarat ea, precizând că ulterior dosarul a fost preluat de alți avocați.

Lia Olguța Vasilescu a vorbit și despre tentativa de mutare a dosarului său la Înalta Curte de Casație și Justiție, susținând că miza ar fi fost existența unor complete favorabile acuzării. „Pentru că ei acolo aveau completele groazei, funcționa plicul galben și se dădeau soluțiile pe care și le doreau procurorii”, a spus primarul Craiovei.

Presiuni asupra judecătorilor și soluții corecte

Primarul Craiovei a afirmat că, de-a lungul procesului, a asistat la scene care indicau presiuni asupra judecătorilor. „Eu sunt convinsă că au fost presiuni pe mai mulți judecători, pentru că am asistat la mai multe scene pe tot parcursul acestui dosar”, a spus Vasilescu, amintind momente în care procurorii ar fi cerut recuzarea unor judecători sau respingerea probelor apărării fără a oferi motive clare.

Cu toate acestea, edilul a subliniat că a întâlnit și magistrați care au judecat corect. „Eu am trecut prin 8 instanțe cu acest dosar. Și vreau să le mulțumesc tuturor judecătorilor care toți au fost foarte corecți. Și au scris în motivări niște lucruri care cred că dacă s-ar citi, vizavi de cum s-a încălcat dreptul la apărare și cum s-au făcut probele în acel dosar, mulți și-ar pune mai multe semne de întrebare despre cum a funcționat sistemul atunci”, a declarat Vasilescu.

În final, Lia Olguța Vasilescu a respins sugestiile apărute în spațiul public potrivit cărora dosarul său ar fi fost închis din motive politice într-o etapă ulterioară. „Dosarul meu s-a clasat pe vremea domnului Bologa, nu pe vremea domnului Voineag. A fost ca nuca în perete”, a spus ea, indicând-o pe procurorul Claudia Roșu drept magistratul care i-a instrumentat cazul.

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri