Jucătoarea canadiană de tenis Leylah Fernandez, finalista ultimei ediţii a US Open, a debutat cu dreptul la turneul WTA 1.000 de la Roma, dotat cu premii totale de 2.527.250 de euro, învingând-o în trei seturi, 1-6, 6-2, 6-2, pe rusoaica Anastasia Pavliucenkova, cap de serie numărul 14, într-o partidă disputată luni.
Fernandez a avut nevoie de o oră şi 54 de minute de joc pentru a obţine a doua sa victorie în faţa reprezentantei Rusiei, pe care a mai învins-o şi în precedenta lor întâlnire, anul trecut la Indian Wells, conform Agerpres.
Pavliucenkova, finalistă la Roland Garros în 2021, a disputat cu această ocazie al doilea său meci începând din luna ianuarie, după participarea la Australian Open. Ea a fost învinsă anterior de spaniola Sara Sorribes Torrno, săptămâna trecută la Madrid, cu ocazia revenirii în competiţie, după o pauză forţată de zece săptămâni, din cauza unei accidentări la genunchi.
Tot luni, americanca Cori "Coco" Gauff, semifinalistă la ediţia de anul trecut a competiţiei din capitala Italiei, a dispus în două seturi, 6-1, 6-4, de germanca Angelique Kerber, fostul lider al clasamentului mondial, în timp ce elveţianca Belinda Bencic a trecut la rândul ei, cu 6-4, 6-2, de italianca Elisabetta Cocciaretto, după ce a fost condusă cu 3-1 în primul set.
Aceasta a fost a treia victorie obţinută de Bencic, campioana olimpică de la Tokyo, în şase participări la turneul de la Roma. Jucătoarea din Ţara Cantoanelor a acuzat, la conferinţa de presă, suprafaţa de joc de la Foro Italico. "Pentru mine, sunt condiţii grele la Roma. Este foarte multă zgură pe terenuri Trebuie să-mi găsesc drumul în meciuri şi simt că nu pot face jocul meu obişnuit aici. Trebuie să am un Plan B sau chiar un Plan C, aşa că sunt fericită că am găsit o cale astăzi şi sunt bucuroasă că am ajuns în turul al doilea", a spus Bencic.
Rezultate - turul 1:
Simona Halep (România) - Alize Cornet (Franţa) 6-4, 6-4
Victoria Azarenka (Belarus/N.16) - Viktorija Golubic (Elveţia) 6-3, 6-0
Petra Martic (Croaţia) - Karolina Muchova (Cehia) 6-2, 3-6, 6-1
Shuai Zhang (China) - Martina Trevisan (Italia) 6-4, 6-2
Anhelina Kalinina (Ucraina) - Madison Keys (SUA) 6-4, 6-4
Belinda Bencic (Elveţia/N.12) - Elisabetta Cocciaretto (Italia) 6-4, 6-2
Iulia Putinţeva (Kazahstan) - Kaja Juvan (Slovenia) 7-5, 4-6, 7-5
Ajla Tomljanovic (Australia) - Camila Giorgi (Italia) 6-3, 4-2 (abandon Giorgi)
Cori Gauff (SUA/N.15) - Angelique Kerber (Germania) 6-1, 6-4
Leylah Fernandez (Canada) - Anastasia Pavliucenkova (Rusia/N.14) 1-6, 6-2, 6-2
Daria Kasatkina (Rusia) - Tamara Zidansek (Slovenia) 6-4, 6-3
Aleksandra Sasnovici (Belarus) - Veronika Kudermetova (Rusia) 3-6, 7-6 (7/4), 6-1
Leylah Fernandez, finalista ultimei ediţii a US Open, a debutat cu dreptul la turneul WTA 1.000 de la Roma. Rezultatele din primul tur
Explorează subiectul
București
11°C
Articole Similare

17
Andrei Nicolescu face scandal după Rapid - Dinamo. Vrea suspendarea lui Istvan Kovacs
17

963
Sociologul Gelu Duminică intervine, după ce dinamoviștii au afișat un banner cu caracter rasist la meciul cu Rapid: Ar trebui să-și ceară scuze
963

977
Gică Hagi rămâne pe primul loc. Cât ar valora astăzi 'Regele'
977

89
Kimi Antonelli, prima victorie a carierei. A câștigat Marele Premiu al Chinei
89

42
Franţa a câştigat Turneul celor Şase Naţiuni
42

140
Încă trei membre ale lotului feminin de fotbal iranian s-au întors acasă după ce li s-a acordat azil în Australia
140

34
Irakul joacă meciul de baraj pentru Cupa Mondială în Mexic. Fotbaliștii merg la Monterrey cu un avion privat
34

83
Costel Gâlcă, după victoria cu Dinamo: 'Ne dorim foarte mult să fim în fruntea clasamentului'
83

102
Sinner și Medvedev se întâlnesc în finala turneului de la Indian Wells
102

287
'Dinamo nu este respectată de arbitri', declară Zeljko Kopic, după înfrângerea echipei Dinamo în fața rivalei FC Rapid
287

1.222
Vești crunte pentru fanii 'Marelui Circ': se anulează Marile Premii de Formula 1 din Bahrain şi Arabia Saudită
1.222

38
Serie A: echipa italiană Juventus Torino a dispus sâmbătă seara, în deplasare, de formaţia Udinese
38

50
La Liga: Real Madrid a învins sâmbătă seara, pe teren propriu, formaţia Elche
50
















Comentează