O cantitate de aproximativ 138 de metri cubi de material lemnos, în valoare de peste 26.000 lei, a fost confiscată de poliţişti după ce s-a constatat că lemnele au fost transportate în mod ilegal, a informat, marţi, Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Gorj, potrivit Agerpres.
Potrivit IPJ, luni, poliţişti din cadrul Poliţiei Oraşului Tismana au continuat acţiunile pentru verificarea legalităţii operaţiunilor efectuate cu material lemnos, constatând faptul că trei bărbaţi din comuna Padeş, în perioada octombrie 2021-martie 2022, au transportat cu autoutilitarele personale cantităţi de material lemnos care au depăşit limita legală de 20 metri cubi, prevăzută pentru un transportator NON SUMAL, cu 40, 55, respectiv 42 de metri cubi de material lemnos, de diferite esenţe.
"În urma celor constatate, poliţiştii au dispus sancţionarea contravenţională a celor trei persoane, în conformitate cu prevederile Legii nr. 171/2010 Republicată, privind stabilirea şi sancţionarea contravenţiilor silvice, cu amendă în cuantum de 5.000 de lei, iar ca măsură complementară, întreaga cantitate de aproximativ 138 de metri cubi de material lemnos, în valoare de peste 26.120 de lei, a fost confiscată", au transmis reprezentanţii IPJ Gorj.

Comentează