Lego, unul dintre cei mai importanţi producători de jucării din lume, a anunţat joi că va lansa un nou set al celebrelor sale piese de construcţie din plastic, în culorile curcubeului, pentru a celebra comunitatea LGBTQIA + şi diversitatea, informează AFP.
Alcătuit din 11 figurine monocrome, fiecare cu o coafură deferită şi cu propria culoare, setul de construcţie ''Everyone is Awesome'' (''Toată lumea e minunată''), care se inspiră din steagul-curcubeu, va fi lansat pe 1 iunie, prima zi a Pride Month.
''Am dorit să creez un model care să simbolizeze incluziunea şi să celebreze pe toată lumea, indiferent de identitate sau de persoana pe care o iubeşte'', a explicat creatorul noului set, Matthew Ashton, vicepreşedintele grupului danez, responsabil de design, într-un comunicat de presă, citat de Agerpres.
''Întrucât şi eu fac parte din comunitatea LGBTQIA+, ştiu că am o responsabilitate'', a subliniat acesta.
Compania Lego, a cărei denumire provine din expresia daneză ''Leg godt'' (''Joacă-te bine''), aminteşte frecvent că incluziunea este una dintre valorile sale fundamentale.
''Copiii primesc pe toată lumea cu braţele deschise, fără deosebire. Ar trebui să le urmăm cu toţii exemplul'', a adăugat Ashton, precizând că noul set se adresează tuturor pasionaţilor de lego, în special adulţilor.
Lego va lansa un nou set în culorile curcubeului pentru a celebra persoanele LGBT+
Explorează subiectul
Articole Similare

1.246
Semnificația Babelor din martie: Cum se calculează și ce vreme ne așteptată
1.246

1.038
Un actor celebru pentru rolul din 'The Wire' a murit într-un incendiu. Este al treilea deces din distribuția serialului HBO în două luni
1.038

2.337
Adio, Neil Sedaka! Legenda rock ‘n’ roll-ului din anii '60-'70, a murit
2.337

1.404
'Pe vremea mea': Vorbe pe care generațiile de azi nu le pot înțelege/ Se aprind conflicte între părinți și copii
1.404

60
Trupa britanică Radiohead cere agenției de imigrație ICE din SUA să retragă o piesă folosită într-un clip promoțional
60

1.185
Destinațiile pe care nu trebuie să le ratezi în luna martie. Bilete de avion sunt sub 200 de lei
1.185

23
Muzeul de Istorie susţine că întârzierea lucrărilor de modernizare la Spitalul de Boli Infecţioase nu poate fi pusă pe seama cercetării arheologice
23

3.454
Jim Carrey, apariție surprinzătoare la Premiile César. Este complet schimbat. Imaginile devenite virale
3.454

136
Jurnalista Teodora Tompea se alătură echipei Observator Antena 1
136

60
Ministrul Culturii, despre biserica de la Cehu Silvaniei: Solidaritatea este cea mai importantă garanţie a reconstrucţiei
60

4.174
Doliu la Hollywood. Un cunoscut actor a murit într-un incendiu
4.174

483
Procesul actriţei Isabelle Adjani, amânat pe 1 aprilie
483

35
VIDEO Beach, Please! anunță un nou headliner pentru ediția din 2026: Yeat revine pe scena de la Costinești
35

















Comentează