Biroul Comisiei de Cod electoral se întâlneşte luni cu reprezentanţii grupurilor parlamentare pentru a discuta proiectul Legii votului prin corespondenţă.
"Biroul Comisiei parlamentare de Cod electoral se va întâlni luni, 24 august 2015, cu reprezentanţii grupurilor parlamentare pentru a discuta proiectul Legii votului prin corespondenţă", preciza pe 18 august preşedintele Comisiei de Cod electoral, Mihai Voicu într-un comunicat de presă.
Proiectul de lege privind votul prin corespondenţă, aflat în dezbaterea parlamentului, prevede că cetăţenii români cu domiciliul sau reşedinţa în străinătate au dreptul să voteze prin corespondenţă la următoarele tipuri de alegeri: parlamentare, prezidenţiale, europarlamentare, dar şi la referendumurile naţionale.
Mecanismul propus de proiectul de lege pentru votul prin corespondenţă cuprinde mai multe etape.
Într-o primă etapă, cetăţeanul român cu reşedinţa sau domiciliul în străinătate care doreşte să voteze trimite o cerere, în format electronic, cu semnătură electronică sau în format olograf, către Autoritatea Electorală Permanentă (AEP), cu cel puţin 60 de zile înainte de data la care are loc scrutinul electoral sau referandar.
AEP centralizează toate cererile şi le validează, după ce verifică datele din cerere în Registrul electoral. Dacă cetăţeanul român, care a depus cerere că vrea să voteze, nu figurează în Registrul electoral şi face dovada faptului că are domiciliul sau reşedinţa în străinătate, AEP are obligaţia de a lua măsuri pentru înscrierea votanţilor în acel registru.
Într-o a doua etapă, AEP are obligaţia ca, în termen de 48 de ore de la tipărirea buletinelor de vot, să transmită cetăţeanului a cărui cerere a fost validată documentele necesare pentru exercitarea votului prin corespondenţă: buletinul de vot în forma tipărită pentru organizarea scrutinului electoral sau referandar; un plic fără elemente de identificare a persoanei; un autocolant cu elemente de siguranţă pentru sigilarea plicului, cu rolul de a asigura secretul votului; dovada privind exercitarea votului prin corespondenţă; un plic pentru expedierea documentelor, cu etichetă distinctivă, cuprinzând datele de corespondenţă ale cetăţeanului care votează la expeditor şi datele de corespondenţă ale AEP la rubrica destinatar. Dacă se organizează un al doilea tur de scrutin, AEP trebuie să trimită buletinele de vot cetăţenilor ale căror cereri de vot au fost validate, în termen de 24 de ore de la tipărirea buletinelor de vot pentru desfăşurarea turului doi de scrutin.
O a treia etapă constă în exercitarea efectivă a votului, prin înscrierea de către votant a semnului X în chenarul în care este tipărit numele şi semnul preferat al candidatului preferat (pentru scrutinul electoral) sau răspunsul preferat, dacă este vorba despre referendum.
Următoarea etapă este expedierea votului de către votanţi. După exercitarea votului prin corespondenţă, cetăţenii din străinătate trebuie să sigileze plicul cu buletinul de vot şi să expedieze toate documentele de vot, prin poştă, pe cheltuiala sa. Documentele trebuie expediate către AEP cu cel puţin 48 de ore înainte de desfăşurarea alegerilor. Celor care nu vor respecta acest termen li se va anula votul.
AEP centralizează şi repartizează plicurile cu voturile din diaspora birourilor electorale speciale.
În ziua scrutinului sau cu o zi înainte de data alegerilor, birourile electorale speciale verifică îndeplinirea condiţiilor de formă, pentru ca votul exercitat să fie declarat valid. Plicul care conţine buletinul de vot nu poate fi însă desfăcut decât după închiderea urnelor.
Dacă autorităţile implicate în procesul de vot (AEP sau birourile electorale speciale) nu îşi îndeplinesc la timp atribuţiile, ele sunt sancţionate cu amenda cuprinsă între 2000 şi 5000 de lei. Sancţiunea se constată şi este dată de Biroul Electoral Central.
Propunerea de lege privind votul prin corespondenţă a fost iniţiată de 138 de parlamentari de la toate partidele politice, în aprilie 2015, în expunerea de motive susţinându-se necesitatea urgentării reglementărilor în ceea ce priveşte votul prin corespondenţă exercitat de către românii din afara ţării.
La 22 aprilie 2015, a fost adoptată tacit de Senat, în prezent propunerea fiind blocată la Comisia comună a celor două camere pentru elaborarea legislaţiei electorale.
La 14 iulie 2015, PNL a solicitat sesiune parlamentară extraordinară, în cadrul căreia să se ia în discuţie şi legea votului prin corespondenţă, susţinând că dacă nu se urgentează adoptarea legii, punerea legii în aplicare nu va mai fi posibilă, potrivit practicii Comisiei de la Veneţia, informează Agerpres.
Legea votului prin corespondenţă, discutată luni de Comisia de Cod electoral
Explorează subiectul
Articole Similare

23
Titus Corlățean a fost ales reprezentant la Comisia de la Veneția din partea Comisiei Adunării Parlamentare a Consiliului Europei (APCE) pentru afaceri juridice și drepturile omului
23

14
„Să nu uităm, să nu relativizăm”: mesajul unui senator UDMR în Ziua Internațională de Comemorare a Victimelor Holocaustului
14

943
Lider PSD, atac frontal la adresa lui Ilie Bolojan: 'Arogant. Fără alternative. Fără dialog. Fără responsabilitate față de consecințe'
943

4.499
Crin Antonescu, atac furtunos la adresa lui Nicușor Dan: 'Totul e la nivel de caricatură. România a fost pusă pe pauză'
4.499

2.395
Ce se întâmplă cu TAROM? Vicepremierul Oana Gheorghiu rupe tăcerea despre viitorul companiei: 'Vom lua o decizie care va urmări interesul României'
2.395

2.248
'Dictatură economică ambalată în discurs social' - Florin Cîțu critică guvernul și avertizează că România riscă să alunece spre comunism
2.248

3.322
PNL avertizează: PSD riscă să împingă România spre un guvern cu AUR. Fenechiu și Bolojan trag semnalul de alarmă
3.322

4.806
Oana Gheorghiu: Avem jalon PNRR până pe 31 august, restructurare pentru cel puțin trei companii de stat. Statul trebuie scos din management
4.806

5.001
SGG-ul PSD intră la rupere și îl avertizează pe Ilie Bolojan: 'Pachetul de relansare economică nu este negociabil / Guvernăm sau...?'
5.001

60
Sondaj INSCOP. 39% dintre români consideră că Uniunea Europeană limitează suveranitatea
60

4.377
Anca Alexandrescu încinge războiul suveraniștilor: 'Călin Georgescu are nevoie de noi toți. Trebuie să ținem flacăra vie!'
4.377

4.453
Adrian Câciu îi răspunde ministrului Pîslaru după cuvintele tăioase la adresa sa și a PSD. „Luați un pix și notați: 10,4 miliarde euro - Câciu. 2,5 miliarde euro - Pâslaru
4.453

163
Oana Țoiu: Davos nu a fost pe agenda președinților României. Președintele este cât se poate de prezent
163

















Comentează