Curtea Constituţională dezbate, miercuri, sesizarea preşedintelui Klaus Iohannis şi pe cea a Guvernului în legătură cu Legea privind trecerea unui teren din proprietatea publică în cea privată a oraşului Teiuş.
Şeful statului a transmis Curţii Constituţionale o sesizare de neconstituţionalitate asupra unei legi privind transmiterea unei părţi dintr-un teren din proprietatea publică a localităţii Teiuş din judeţul Alba şi din administrarea Consiliului local în proprietatea privată a acestui oraş.
Actul normativ modifică şi Legea 54/2018 privind transmiterea unui teren din domeniul public al statului şi din administrarea Ministerului Transporturilor, aflat în concesiunea Companiei Naţionale de Cai Ferate CFR - SA, în domeniul public al oraşului Teiuş şi în administrarea Consiliului local.
Şeful statului susţine că, prin conţinutul său normativ, legea contravine dispoziţiilor art. 1 alin. (4) şi alin. (5), art. 52, art. 61 alin. (1), art. 102 alin. (1), art. 120 alin. (1), precum şi art. 147 alin. (4) din Constituţie.
Şi Guvernul a sesizat CCR cu această lege.
Preşedintele Iohannis afirmă în sesizarea la CCR că prevederea conform căreia "se aprobă trecerea din proprietatea publică a oraşului Teiuş şi din administrarea Consiliului Local al oraşului Teiuş în proprietatea privată a oraşului Teiuş a unei părţi din terenul în suprafaţă de 74.496 mp, respectiv a terenului în suprafaţă de 29.430 mp aferent blocurilor, caselor de locuit şi anexelor gospodăreşti, precum şi a curţilor şi grădinilor din jurul acestora, cuprinse în anexa care face parte integrantă din prezenta lege" face abstracţie de manifestarea de voinţă a Consiliului Local Teiuş şi de procedura administrativă şi contravine principiului legalităţii şi principiului autonomiei locale.
Şeful statului critică şi prevederea prin care se aprobă transmiterea unui teren în suprafaţă totală de 45.066 mp din domeniul public al statului şi din administrarea Ministerului Transporturilor, aflat în concesiunea Companiei Naţionale de Căi Ferate CFR - SA, în domeniul public al oraşului Teiuş şi în administrarea Consiliului local în vederea realizării unor investiţii de utilitate publică".
Potrivit preşedintelui, acest teren intravilan situat pe Aleea Sportivă din Teiuş nu reprezintă un bun proprietate publică exclusivă, iar imobilul aflat în această zonă face parte din infrastructura feroviară. El arată că, în lipsa unei declaraţii exprese a legii organice, acest bun ar fi trebuit trecut din proprietatea publică a statului în aceea a unităţii administrativ-teritoriale prin hotărâre a Guvernului, la cererea Consiliului Local Teiuş, altfel încălcându-se principiul legalităţii şi prevederile constituţionale ce consacră principiul autonomiei locale.
Iohannis aminteşte că există şi o jurisprudenţă constantă a CCR prin care s-a statuat interdicţia reglementării transferului interdomenial al bunurilor proprietate publică prin lege cu caracter individual.
"În concluzie, considerăm că soluţia legislativă criticată (...) a fost adoptată cu încălcarea principiului separaţiei şi echilibrului puterilor în stat, a principiului legalităţii şi a principiului autonomiei locale, precum şi cu nesocotirea rolului constituţional al Parlamentului, al Guvernului, dar şi cel al Curţii Constituţionale", se precizează în sesizare.
Preşedintele Iohannis solicită CCR să admită sesizarea şi să constate că legea este neconstituţională în ansamblul său.
Legea privind trecerea unui teren din proprietatea publică în cea privată a oraşului Teiuş, la CCR
București
4°C
Articole Similare

799
Olguța Vasilescu îi răspunde mamei lui Bolojan: „Dacă tot e așa de bun, mititelul de el, luați-l acasă la dumneavoastră!”
799

1.389
VIDEO Ilie Bolojan a dat explicații după ce jurnaliștii români au stat la gard la Palatul Victoria: 'Nu ai cum să intervii în delegația unui oficial'
1.389

1.110
VIDEO Ilie Bolojan pune presiune pe ministrul Muncii cu salarizarea unică: Trebuie făcut la modul serios pentru a așeza structura de cheltuieli a statulu
1.110

933
Bolojan apără majorarea bugetului SRI în timp ce taie de la Educație și Sănătate: „Abordarea este simplistă și strict contabilă”
933

1.017
VIDEO Își dă demisia Bolojan dacă bugetul nu trece? Răspunsul premierului
1.017

246
VIDEO Alexandru Nazare, despre ajutorul acordat transportatorilor: 'Se actualizează la fiecare trei luni schema'
246

1.291
VIDEO Ilie Bolojan răspunde nemulțumirilor din PSD: „Să inițieze moțiuni de cenzură!”
1.291

667
VIDEO Ilie Bolojan, după ce PSD a cerut mai mulți bani în buget: Nu am face decât să repetăm greșeala de anii trecuți
667

853
VIDEO Ministrul Finanțelor anunță că inflația din România va crește din cauza războiului din Iran: Bugetul pe 2026 ne spală imaginea pe plan european
853

690
Guvernul a adoptat bugetul de stat pentru 2026. Bolojan: „Este primul pas important pentru reintrarea României pe traiectoria reducerii deficitului”
690

2.583
Fostul ministru de externe: Ultimele 48 de ore au fost cele mai faste ore din diplomația română a ultimilor ani
2.583

88
VIDEO A murit Grigore Zanc, primul prefect al județului Cluj după 1989
88

107
Ciucu s-a întâlnit cu Robert Negoiță.Cei doi au discutat colaborarea în proiectele de infrastructură
107

















Comentează