Legea privind piaţa internă a Regatului Unit este o măsură economică ce oferă cadrul juridic pentru piaţa ţării după Brexit, a declarat joi ministrul de stat britanic Michael Gove, responsabil pentru aplicarea acordului de retragere a Regatului Unit din Uniunea Europeană, transmite Reuters potrivit Agerpres.
Gove a declarat în faţa unei comisii parlamentare că ''lucrul important de subliniat despre legea privind piaţa internă a Regatului Unit este că în primul rând aceasta este o măsură economică''.
''Şi legea privind piaţa internă a Regatului Unit există pentru a garanta că noi părăsim Uniunea Europeană, în contextul în care în ultimii 40 de ani multe dintre regulile care au guvernat circulaţia bunurilor în interiorul Regatului Unit au fost regulile pieţei unice ale Uniunii Europene, şi că avem un cadru juridic robust'', a spus Michael Gove.
Acesta are programată pentru joi o întâlnire de urgenţă cu vicepreşedintele pentru relaţii interinstituţionale al Comisiei Europene, Maros Sefcovic, care a solicitat clarificări asupra proiectului de lege britanic ce repune în discuţie angajamentele luate în cadrul Brexitului, lucru care complică negocierile şi aşa dificile între UE şi Regatul Unit.
În virtutea protocolului privind Irlanda de Nord, această provincie britanică ar trebui să urmeze unele dintre regulile UE după perioada de tranziţie post-Brexit - care se încheie la 31 decembrie 2020 - pentru a garanta absenţa frontierei fizice cu Republica Irlanda, membră a UE, şi pentru a evita reapariţia tensiunilor în această regiune.
Începută marţi, a opta rundă de negocieri dintre UE şi Regatul Unit urmează să se încheie joi. Tratativele între cele două părţi vor continua până pe 2 octombrie, înaintea unui summit în care liderii statelor membre ale UE speră să valideze un acord cu Londra.
Principalele divergenţe sunt legate de solicitarea Bruxellesului ca în schimbul unui acord de liber schimb fără cote şi taxe vamale Regatul Unit să aplice în continuare unele dintre normele blocului comunitar, pentru a evita o posibilă concurenţă neloială din partea britanicilor pe piaţa europeană. Un dosar controversat este cel referitor la pescuit. Bruxellesul doreşte un acord extins care să includă norme comunitare privind concurenţa, mediul sau fiscalitatea, în timp ce Londra susţine ideea încheierii unui acord clasic de liber schimb.
Regatul Unit a părăsit oficial UE la 31 ianuarie, la câteva zile după semnarea unui acord de retragere care cuprinderea condiţiile despărţirii.
Ţara a intrat de atunci într-o perioadă de tranziţie, până la 31 decembrie, timp în care va continua să aplice regulile europene. Bruxellesul şi Londra profită de asta pentru a negocia un acord privind viitoarea lor relaţie, în special legătura comercială, cu speranţa că ar putea intra în vigoare la 1 ianuarie 2021.
Legea privind piaţa internă a Regatului Unit oferă Londrei cadrul juridic pentru comerţ
Explorează subiectul
București
13°C
Articole Similare

33
Raportul de evaluare privind Directiva europeană pentru produse din tutun: Comisia nu ia în considerare strategia de reducere a riscurilor
33

649
Crizele din politica externă a UE pun presiune pentru o reformă radicală - POLITICO
649

333
Donald Trump Jr. critică Uniunea Europeană și avertizează asupra unei „rupturi majore” Est–Vest
333

5.600
VIDEO Prezent în Ungaria, JD Vance atacă în termeni duri Uniunea Europeană: În Ungaria există „cel mai rău exemplu de interferenţă străină pe care l-am auzit vreodată”
5.600

287
Claudiu Târziu avertizează: Eliminarea dreptului de veto în UE ar anula suveranitatea României. Critici dure la adresa lui Nicușor Dan și Ilie Bolojan
287

1.770
Taxă europeană pe profiturile din energie? Cinci state UE cer impozitarea câștigurilor din criza din Orientul Mijlociu
1.770

2.911
Unde se câștigă cel mai bine în Europa și unde este România în clasament? Diferențe majore între state
2.911

3.069
Jocul dublu al Ungariei ar putea schimba regulile în UE - Germania propune renunțarea la unanimitate
3.069

3.784
Comisia Europeană pregătește o măsură cu impact puternic, în criza carburanților: Măsuri ca în perioada pandemiei
3.784

3.036
Parchetul condus de Kövesi provoacă un cutremur politic în Grecia: remaniere guvernamentală, după o anchetă coordonată de EPPO
3.036

1.815
Dmitri Medvedev: „Rusia ar trebui să renunţe la atitudinea sa tolerantă faţă de eforturile Ucrainei de a adera la UE”
1.815

5.855
Alertă teroristă: ISIS face apel la musulmani să atace de Paște / Europa, vizată și ea / Ce a stârnit furia combatanților
5.855

2.368
Arhitectul-șef al municipiului Baia-Mare, în balonul DNA - Ar fi emis nelegal autorizații și ar fi acceptat foloase necuvenite - Haine și electrocasnice de 11.000 de euro virate de „beneficiari”
2.368
















Comentează