Consiliul local va asigura condiţiile pentru înfiinţarea a cel puţin o creşă la 15.000 de locuitori din zona de competenţă, după cum prevede un proiect de lege adoptat tacit marţi de plenul Camerei Deputaţilor, informează agerpres.ro.
Potrivit proiectului pentru modificarea Legii 263/2007 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea creşelor, înfiinţarea acestor instituţii se poate face şi prin construirea unor anexe la grădiniţele existente, astfel încât să poată prelua şi copiii de la vârsta de un an.
Conform iniţiativei, cheltuielile privind înfiinţarea creşelor din sistemul public se vor asigura din fonduri proprii, fonduri structurale europene, precum şi din alte surse de finanţare legal constituite.
Prin iniţiativa legislativă se doreşte impulsionarea mamelor pentru a se întoarce la serviciu, prin facilitarea accesului la înscrierea copiilor la creşă. În acelaşi timp, proiectul vine ca o măsură pentru reintegrarea timpurie în activitatea profesională a femeilor care au născut şi doresc să-şi continue dezvoltarea profesională, susţin iniţiatorii.
"Dincolo de remunerare, concediu maternal sau ajutoare financiare pentru creşterea copilului, statul trebuie să îşi dezvolte politicile în ceea ce priveşte înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea creşelor, pentru că una dintre problemele cu care se confruntă tinerele familii este aceea privind îngrijirea şi educaţia timpurie a copilului", se arată în expunerea de motive a proiectului.
Proiectul de lege este iniţiat de Florentin Gust (neafiliat) şi semnat de deputaţii Maria Grecea (PNL), Dumitru Niculescu (UNPR), Ionel Stancu (minorităţi) şi Liliana Ciobanu, Răzvan Condurăţeanu, Maria Dragomir (neafiliaţi).
Camera Deputaţilor este primul for sesizat în acest caz.
Termenul pentru dezbatere şi vot final de 9 mai fiind depăşit, propunerea legislativă se consideră adoptată, în conformitate cu prevederile art. 75 alin. (2) din Constituţie şi ale art. 113 din Regulamentul Camerei Deputaţilor.
Legea pentru înfiinţarea creşelor, adoptată tacit
Explorează subiectul
București
4°C
Articole Similare

583
Ambasadorul rus la București acuză România de livrări militare către Ucraina
583

506
Telefonul tău se încinge la încărcare? Iată motivul și ce se poate întâmpla dacă ignori problema
506

417
Horoscopul zilei de 14 martie 2026. Gemenii sunt marii câștigători ai zilei. Află ce se întâmplă cu zodia ta
417

504
Un gest banal care îți protejează creierul: traversarea unei străzi poate reduce riscul de Alzheimer
504

1.673
Greșeala pe care o fac mulți români când folosesc mașina de spălat - Avertismentul specialiștilor
1.673

804
De ce nu plecăm din relațiile care ne fac rău. Explicațiile psihologilor
804

633
Primarul Capitalei anunță actualizarea chiriilor pentru locuințele "convenabile", după 20 de ani: "Am propus un amendament"
633

1.050
IGPR răspunde acuzațiilor Sindicatului Europol cu privire la uniformele poliţiştilor: Furnizorii au prezentat buletine de analiză/rapoarte de încercare, iar parametrii s-au încadrat în specificaţiile tehnice
1.050

1.845
FOTO Accident teribil în București: Mașini, un moped și un troleibuz au fost implicate
1.845

15
Incendiu de vegetaţie uscată lângă vagoane încărcate cu motorină, în Alba: pompierii acționează cu două autospeciale
15

44
Sfarșit tragic în Satu mare: persoană decedată după ce a fost prinsă sub un mal de pământ
44

2.988
FOTO Premierul Bolojan a răbufnit pe şantierul liniei de cale ferată din vestul țării, unde sunt întârzieri: Trebuie date penalități! Este o lipsă de mobilizare a celor doi constructori
2.988

4.890
Se anunță cozi infernale pe Valea Oltului - Restricții majore de circulație până în iunie
4.890















Comentează