Ministrul rus de externe Serghei Lavrov a declarat miercuri, la Moscova, că extinderea 'nesăbuită' şi 'neîntreruptă' a NATO este o greşeală care 'subminează stabilitatea Europei'.
''Suntem convinşi, am mai vorbit despre aceasta încă de la începutul actualei perioade istorice, că extinderea nesăbuită şi neîntreruptă a NATO este o greşeală care subminează stabilitatea Europei', a afirmat şeful diplomaţiei de la Moscova în cadrul unei conferinţe de presă comune cu omologul său ungar Peter Szijjarto, potrivit RIA Novosti.
Anterior, Dmitri Peskov, purtătorul de cuvânt al preşedintelui rus Vladimir Putin, a declarat într-un interviu pentru BBC că Rusia are nevoie de 'garanţii de 100% că nicio ţară nu se va gândi la aderarea Ucrainei la NATO'.
Desfăşurarea treptată a forţelor Alianţei Nord-Atlantice în apropierea frontierelor Rusiei a suscitat 'nelinişte' la Moscova, a mai declarat Peskov, adăugând că prin acţiunile sale NATO încearcă să 'rupă echilibrul de forţe'.AGERPRES
Lavrov: Extinderea nesăbuită și neîntreruptă a NATO este o greșeală
Explorează subiectul
București
5°C
Articole Similare

0
VIDEO Secretarul general al NATO dă România ca exemplu în cadrul Alianței: Exact acest lucru trebuie să-l facă toți!
0

337
Un înalt oficial acuză: războiul SUA cu Iranul este „cea mai mare eroare de calcul” a administrației Trump
337

1.455
Arabia Saudită amenință Iranul: Ne rezervăm dreptul de a întreprinde acţiuni militare
1.455

33
Punctul de trecere Rafah din Gaza cu Egiptul a fost redeschis
33

120
FOTO O imagine din satelit arată o navă de marfă în flăcări în Strâmtoarea Ormuz
120

1.598
Black Cube lovește din nou în Europa de Est - Scandal de spionaj în Slovenia înaintea alegerilor/ Precedentul din România
1.598

43
Negocierile de pace privind Ucraina, suspendate pe fondul războiului cu Iran
43

103
Iranul anunţă execuţia a trei „insurgenţi", găsiţi vinovaţi de acţiune în favoarea SUA şi Israelului
103

3.493
Serviciile secrete americane dezvăluie strategia Chinei pentru capturarea Taiwanului: „picătura” chinezească aplicată de Xi Jinping
3.493

55
Operațiuni militare isreliene în sudul Libanului - Peste 20 de agenți Hezbollah ar fi fost uciși
55

5.973
VIDEO Iranul se dezlănțuie în Orientul Mijlociu! Atacuri cu rachete balistice și drone împotriva Qatarului: a fost vizată „perla” economiei
5.973

196
Explozii zguduie Crimeea, după ce dronele ucrainene ar fi vizat o locație militară
196

38
Împrumuturile garantate cu aur au crescut vertiginos în India
38
















Comentează