Preşedintele Siriei, Bashar al-Assad, nu este un aliat al Rusiei în sensul în care Turcia este pentru SUA, deşi Moscova îl sprijină în lupta împotriva terorismului şi în ceea ce priveşte prezervarea statului sirian, a declarat miercuri ministrul rus de externe Serghei Lavrov.
'Assad nu ne este aliat, între altele. Da, noi îl sprijinim în combaterea terorismului şi în ceea ce priveşte prezervarea statului sirian. Dar el nu este aliatul nostru în sensul în care Turcia este aliatul Statelor Unite', a declarat Lavrov, într-un interviu acordat agenţiei de presă RIA Novosti, transmite agerpres.ro.
Rusia va sprijini orice decizie va fi luată de părţile siriene, a spus şeful diplomaţiei ruse, adăugând că beligeranţii trebuie singuri să se pună de acord, în baza cadrului stabilit de Consiliul de Securitate al ONU şi a experienţei coexistenţei diferitelor grupări etnice, politice şi religioase în Siria.
Principala chestiune din dosarul sirian este la ora actuală încetarea focului, a indicat Lavrov, amintind în acest context de armistiţiul intrat în vigoare încă din 27 februarie în unele zone ale Siriei. În ultimele câteva zile, un acord de încetare a focului a început să acţioneze în suburbiile capitalei siriene Damasc, în zona Ghouta orientală, precum şi în provincia Latakia (vest).
După retragerea parţială a trupelor ruse din Siria, mass-media internaţionale au informat că Rusia şi SUA ar fi convenit cu privire la demisia lui Al-Assad şi mutarea sa într-o terţă ţară, scrie newsru.com.
Kremlinul a dezminţit însă aceste informaţii, afirmând că 'Rusia nu discută cu nimeni problema autodeterminării unor terţe ţări, inclusiv a Siriei, nici prin canale diplomatice, nici de altă natură', conform aceluiaşi canal media.
La mijlocul lunii aprilie, potrivit newsru.com, parlamentarul britanic David Davis, care efectuase recent o vizită la Damasc, unde se întâlnise cu Bashar al-Assad, declarase pentru The Independent că preşedintele rus Vladimir Putin i-ar fi dat asigurări acestuia că Rusia nu va lăsa ca guvernul sirian să fie învins în războiul civil cu opoziţia. El a spus că l-a întrebat pe Al-Assad de ce Putin a dat ordin atunci să fie retrasă cea mai mare parte a contingentului de militari ruşi din Siria? Preşedintele sirian ar fi răspuns că Rusia fusese criticată pentru obstrucţionarea negocierilor de pace intersiriene. Şi apoi, ca din întâmplare, ar fi adăugat: 'Putin a promis că nu mă va lăsa să pierd', scrie newsru.com.
Lavrov: 'Assad nu ne este aliat, între altele'
Explorează subiectul
Articole Similare

1.040
Avertisment fără precedent al Germaniei: Pax Americana s-a terminat!/ La Berlin Putin este văzut drept noul Hitler
1.040

1.201
Un colos aș industriei se prăbușește și generează panică mare la Hollywood: A început marea bătălie pentru o achiziție de proporții
1.201

58
Rusia a pierdut aproximativ 1.187.780 de soldaţi în Ucraina, de la începutul războiului
58

2.161
Se apropie un moment cheie pentru Donald Trump: Se teme de un eșec usturător al republicanilor
2.161

3.131
A obținut o avere fabuloasă, iar acum donează banii cu o viteză amețitoare: Doar în 2025 a donat peste 7 miliarde de dolari
3.131

1.627
Un nou mister sub Bermuda: O structură gigantică sfidează explicațiile geologilor
1.627

3.142
Eminența cenușie din spatele lui Donald Trump: Învie ”Doctrina Monroe” și se produce ruptura față de Europa
3.142

24
Rețea internațională de trafic cu artefacte arheologice, destructurată în Italia
24

51
Autoritățile germane anunță dejucarea unui atentat planificat la un târg de Crăciun
51

48
Chilienii votează astăzi pentru alegerea noului preşedinte
48

1.785
Trei americani, inclusiv doi militari, au fost uciși în Siria. Trump amenință cu o răzbunare severă
1.785

2.130
Toată lumea este cu ochii pe Berlin: Zelenski își anunță prezența la întâlnirea explozivă cu SUA și UE
2.130

88
Un tren polonez care mergea spre Kiev a fost evacuat din cauza unei alerte cu bombă
88





















Comentează