Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Secția de combatere a corupției au dispus trimiterea în judecată, sub control judiciar, a inculpaților:
POIENARU ȘTEFAN, administrator al SC Agrofam Holding SRL și S.C. Agrofam Prod SRL, la data faptelor, cu privire la săvârșirea infracțiunilor de:
- complicitate la infracțiunea de folosirea sau prezentarea cu rea credință de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri europene,
- complicitate la infracțiunea de înșelăciune,
- participație improprie la tentativă la infracțiunea de folosirea sau prezentarea cu rea credință de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri europene,
- participație improprie la tentativă la infracțiunea de înșelăciune,
- participație improprie la fals în declarații,
VĂLEANU-TRAICU MARIA-ECATERINA, fiica primului, asociat unic al S.C. Agrofam Prod SRL, la data faptelor, cu privire la săvârșirea infracțiunilor de:
- folosirea sau prezentarea cu rea credință de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri din bugetul general al Uniunii Europene sau din bugetele administrate de acestea ori în numele ei,
- înșelăciune.
În rechizitoriul întocmit, procurorii au reținut următoarea stare de fapt:
În intervalul 17.08.2009-03.09.2010, în contextul unui proiect privind modernizarea unei exploatații agricole, inculpatul Poienaru Ștefan, în calitate de administrator al S.C. Agrofam Prod SRL a sprijinit-o pe inculpata Văleanu Traicu Maria Ecaterina, să manipuleze procedura de achiziții, prin simularea unei proceduri de licitație pentru achiziționarea de echipament, obținând în această modalitate fonduri nerambursabile din bugetul Uniunii Europene și bugetul național, în cuantum de 3.838.000 lei.
De asemenea, în același context, inculpatul Poienaru Ștefan a sprijinit-o pe inculpata Văleanu Traicu Maria Ecaterina să întocmească documente inexacte, prezentate ulterior autorității contractante și în baza cărora aceasta din urmă a obținut suma de bani respectivă.
Cercetările desfășurate în cauză au scos la iveală, printre altele, faptul că echipamentul finanțat în cadrul proiectului, a fost livrat firmei beneficiare, cu mai mult de un an înainte de a fi achiziționat oficial în anul 2009, din fondurile nerambursabile primite.
În luna aprilie 2013, inculpatul Poienaru Ștefan, în calitate de asociat unic și administrator al S.C. Agrofam Holding SRL, cu intenție, a determinat o persoană să depună la Agenția de Plăți și Intervenție în Agricultură Călărași documente inexacte, cu scopul de a obține pe nedrept fonduri europene și din bugetul național, în cuantum de 642.792,57 lei, bani ce reprezintă plata unică pentru o suprafață de teren arabil de 991,58 ha, pe care nu o deținea în mod legal.
În aceeași perioadă, pentru a intra în posesia acelei sume de bani, inculpatul Poienaru Ștefan, cu intenție, a determinat aceeași persoană să se prezinte și să declare, în mod nereal, în fața reprezentanților legali ai Primăriei Comunei Borcea, că societatea S.C. Agrofam Prod SRL deține legal și exploatează pe raza acelei localități o suprafață agricolă substanțial mai mare decât cea reală.
Acest aspect a avut ca urmare emiterea de către Primăria Comunei Borcea a unei adeverințe neconforme cu realitatea, utilizată ulterior la APIA Călărași.
În cauză, a fost dispusă măsura asigurătorie a sechestrului asupra sumelor de bani, în lei și valută, prezente și viitoare, existente în conturile celor doi inculpați, până la concurența sumei de 3.838.000 lei.
Dosarul a fost trimis spre judecare la Tribunalul Călărași, cu propunere de a se menține măsurile preventive și asigurătorii dispuse în cauză.
Latifundiar şi fiica sa, trimişi în judecată de DNA. Cum furau fonduri europene
Explorează subiectul
București
7°C
Articole Similare

403
Teheranul ridică miza războiului: Iranul anunță strategia "ochi pentru ochi" în conflict
403

854
După Donald Trump, acum și un lider din UE vrea să facă personal pace între Rusia și Ucraina: Cere mandat de la UE să rezolve el conflictul
854

458
Adrian Câciu, avertisment înainte de dezbaterile maraton pe buget din Parlament: 'Așa cum e construit, aceasta este rețeta sigură pentru recesiune severă'
458

791
Radu Miruță, întrebat dacă au ajuns primele echipamente americane la Kogălniceanu: 'Nu știu, în secunda în care discutăm, dacă a venit vreun echipament sau nu'
791

1.773
Ucraina a lovit Rusia în Marea Neagră: Două nave au fost distruse
1.773

594
Proteste ale studenților în mai multe orașe din țară: 'Buget mic pentru educație, discursuri mari'. Ministrul Educației a venit în Piața Victoriei pentru discuții
594

930
Ministrul Apărării, Radu Miruță, dezvăluie ce a vorbit cu Zelenski despre drone: 'Acele modele se vor produce în România'
930

2.484
Ar fi bomba anului: Se ia în calcul interzicerea lui Donald Trump la JO de la Los Angeles
2.484

1.513
Românii din Ucraina, prudenți după discuțiile dintre Nicușor Dan și Zelenski: 'Marea noastră dorință este...' / Ce garanții cer
1.513

4.465
Iranul schimbă tactica: Este prima țară din istorie care atacă cu drone... bănci din țări străine
4.465

2.413
Directorul general al ROMARM trage un semnal puternic cu privire la SAFE! 'Noi nu avem nicio informație că s-ar face producție internă'
2.413

4.010
Afganistanul a atacat Pakistanul, putere nucleară: Talibanii au lovit în capitală
4.010

3.214
REUTERS Donald Trump respinge negocierile pentru oprirea războiului cu Iranul: 'Nu este interesat / Poate va veni o zi, dar nu acum'
3.214
















Comentează