Starul Lionel Messi va fi apt de joc pentru partida pe care FC Barcelona o va disputa cu ocazia reluării sezonului în campionatul de fotbal al Spaniei, sâmbătă la Mallorca, în ciuda problemelor cu care se confruntă la coapsa dreaptă, a anunţat antrenorul echipei catalane, Quique Setien, citat de AFP.
Messi (32 ani) s-a antrenat separat sâmbătă, pe Camp Nou, după ce a ratat două şedinţe de pregătire şi existau temeri că argentinianul nu va face deplasarea în Baleare.
"Messi nu este singurul care nu s-a antrenat şi care a resimţit o jenă. Asta s-a întâmplat cu aproape toţi cei accidentaţi de la revenirea lor la antrenamente", a declarat Setien.
"Problema sa este minoră, iar situaţia e sub control. Totul merge însă bine şi nu va avea nicio problemă" pentru a juca sâmbătă, a asigurat tehnicianul liderului din Primera Division.
Lionel Messi, sextuplu câştigător al Balonului de Aur, a revenit pe gazonul de pe Camp Nou pentru prima oară de la oprirea sezonului în Spania, pe 12 martie, din cauza pandemiei de coronavirus.
În privinţa formei atacantului uruguayan Luis Suarez, operat pe 12 ianuarie la meniscul exterior al genunchiului drept şi care a primit acordul medicilor pentru a reveni în competiţie, Quique Setien s-a arătat mai circumspect. "El este mai bine decât ce ne puteam aştepta, însă problema este să ştim care este forma sa după o lungă absenţă şi dacă va fi în măsură să înceapă meciul", a precizat antrenorul Barcelonei.
LaLiga - Lionel Messi este apt de joc partida de la Mallorca
Explorează subiectul
București
13°C
Articole Similare

2.403
Schimbare majoră la Farul Constanța: Hagi renunță la pachetul majoritar la Farul pentru a reveni la antrenorat
2.403

18
Lindsey Vonn nu este pregătită să discute despre viitorul ei în sport
18

9
Olympique Lyon, ţinută în şah de Le Havre (0-0), pierde contactul cu podiumul în Ligue 1
9

21
Neymar, prestaţie discretă în meciul în care spera să-l convingă pe Ancelotti să-l convoace la naţionala Braziliei
21

7
Suedia a câştigat proba de ştafetă mixtă, în Cupa Mondială din Estonia
7

10
VfB Stuttgart, învingătoare în partida cu RB Leipzig (1-0), în Bundesliga
10

23
Elena Rîbakina a urcat pe locul al doilea în clasamentul WTA
23

20
Cinci componente ale selecţionatei Iranului au părăsit Australia
20

6
Ashley Cole îşi începe cariera de antrenor principal la Cesena, în Serie B
6

15
Jocurile Paralimpice de la Milano-Cortina s-au încheiat - Franţa preia controlul
15

15
Bayern Munchen a pierdut trei portari într-o săptămână, din cauza accidentărilor
15

17
Clasamentul ATP - Daniil Medvedev a revenit în top 10
17

6
Confederaţia Asiatică de Fotbal nu a primit nicio notificare privind retragerea Iranului de la Cupa Mondială
6
















Comentează