Fostul selecţioner al Angliei, Roy Hodgson, a fost numit în funcţia de antrenor al echipei de fotbal Watford, a anunţat marţi seara clubul din Premier League, la doar 24 de ore după ce l-a concediat pe italianul Claudio Ranieri, informează AFP, citat de Agerpres.
Hodgson, în vârstă de 74 ani, a condus 16 echipe de club şi patru selecţionate de seniori în opt ţări pe parcursul carierei sale. El a activat ultima oară la Crystal Palace, despărţindu-se de clubul englez la finalul sezonului trecut. Antrenorul englez a declarat la momentul respectiv că doreşte să ia o pauză, dar nu a exclus o revenire în fotbal, la un moment dat.
Misiunea sa va fi aceea de a o salva de la retrogradare pe Watford, ocupanta penultimului loc în clasamentul campionatului englez (19).
Claudio Ranieri (70 ani), a fost concediat de Watford la doar trei luni de la angajarea sa după ce elevii săi au câştigat doar două dintre cele 14 meciuri disputate sub comanda tehnicianului italian, suferind în total 11 înfrângeri.
Roy Hogdson este al 15-lea antrenor al lui Watford de la preluarea controlului clubului din nord-vestul Londrei de către familia italiană Pozzo, în urmă cu aproape zece ani.
Watford va disputa primul său meci oficial sub comanda lui Roy Hodgson pe 5 februarie, în deplasare, împotriva "lanternei roşii" Burnley.
La 74 de ani, fostul selecţioner al Angliei, Roy Hodgson, a fost numit în funcţia de antrenor al echipei de fotbal Watford
Explorează subiectul
București
4°C
Articole Similare

109
Rapid Bucureşti, noul lider al Superligii, după 3-2 cu Dinamo
109

18
Ianis Hagi a înscris, iar Alanyaspor a făcut egal la Izmir, 2-2 cu Goztepe
18

19
Oțelul Galați pierde acasă cu Csikszereda, scor 2-3, în prima etapă din play-out
19

3.843
Ar fi bomba anului: Se ia în calcul interzicerea lui Donald Trump la JO de la Los Angeles
3.843

8
Atletico Madrid – Getafe 1-0
8

13
Schi alpin: Julia Scheib a câştigat slalomul uriaş de la Are şi a obţinut Globul de Cristal al probei
13

13
Egal în derby, Bayer Leverkusen – Bayern Munchen 1-1
13

13
Alin Firfirică, locul 2 la aruncarea discului, la Cupa Europei de la Nicosia
13

58
Cu Chivu eliminat, Inter a făcut doar egal cu Atalanta, scor 1-1
58

35
Ze Roberto, despre motivul pentru care nu a reuşit la Real Madrid: Eram dependent de PlayStation
35

24
Gavi revine în lotul Barcelonei după șapte luni de la accidentarea la genunchi
24

15
Alexandru Cîmpanu a marcat golul victoriei în Chongqing – Tieren 1-0
15

112
Iran s-a răzgândit. Vrea să joace la Cupa Mondială, dar pune o condiție
112














Comentează