Preşedintele Comisiei Centrale a Arbitrilor (CCA), Kyros Vassaras, a declarat, luni, într-o conferinţă de presă, că implementarea arbitrajului video (VAR) în România va avea loc începând cu sezonul 2022-2023, conform unui acord semnat cu FIFA, confor agerpres.
El a explicat că este posibil ca primul meci cu VAR să fie finala Cupei României, ediţia 2021-2022, dar numai dacă pregătirile arbitrilor decurg mai repede decât este stabilit.
"Suntem în grafic cu pregătirile arbitrilor şi vom continua în acelaşi ritm. Scopul nostru este ca implementarea VAR să înceapă pentru toate echipele în acelaşi timp, deci de la începutul sezonului. Dacă se va ivi posibilitatea să fim gata cu pregătirea, s-ar putea să avem VAR la finala Cupei României. E posibil, dar chiar nu ştiu. În momentul de faţă pot spune că avem un acord cu FIFA pentru a implementa VAR de la începutul sezonului 2022-2023. Dacă lucrurile merg mai repede, dar nu vrem să sărim paşi, şi vom avea şi acordul FIFA atunci e posibil să se folosească VAR şi la finala Cupei. Dar nu pot face o promisiune acum", a explicat preşedintele.
Acuzat că locuieşte în Grecia şi conduce arbitrajul românesc, Vassaras a precizat că stă în România dublul zilelor prevăzute în contractul său cu Federaţia Română de Fotbal.
"Cel mai bun răspuns ar fi să spun că stau atât timp cât este nevoie pentru a-mi realiza obiectivele. Dar voi fi clar. Eu am un contract care spune de la început câte zile trebuie să fiu aici. Dar eu stau mai mult decât scrie în contract. Văd meciuri din Liga I, din Liga a II-a şi aşa mai departe, caut arbitri de viitor, cu potenţial, pot fi văzut acolo... deci stau multe zile aici pentru a-mi oferi serviciile. Contractul meu spune să stau până la 10 zile. Dar eu stau aici aproape dublu. Iar în restul zilelor trebuie să mă ocup de celelalte lucruri, să fiu observator UEFA, să fiu instructor UEFA, sunt prezent la seminarii FIFA, la fel sunt invitat şi în alte ţări... deci îmi petrec foarte puţine zile în Grecia, cele mai multe sunt în România, iar restul le dedic UEFA şi FIFA. Dar vă asigur că dacă aş sta aici să beau cafea între 8 dimineaţa şi 5 după-amiaza nu aş avea aceste realizări alături de arbitrii români", a menţionat el.
Întrebat dacă deţine o firmă în România prin care oferă consultanţă sportivă, Vassaras a răspuns: "Orice fac, eu emit o factură. Eu nu dau împrumut bani altora şi nici nu iau bani împrumut. Sunt total transparent cu tot ceea ce fac, şi nu doar acum, ci în toată viaţa mea".
Kyros Vassaras despre VAR: Suntem în grafic cu pregătirile arbitrilor şi vom continua în acelaşi ritm
Explorează subiectul
București
4°C
Articole Similare

26
Încă trei membre ale lotului feminin de fotbal iranian s-au întors acasă după ce li s-a acordat azil în Australia
26

13
Irakul joacă meciul de baraj pentru Cupa Mondială în Mexic. Fotbaliștii merg la Monterrey cu un avion privat
13

48
Costel Gâlcă, după victoria cu Dinamo: 'Ne dorim foarte mult să fim în fruntea clasamentului'
48

79
Sinner și Medvedev se întâlnesc în finala turneului de la Indian Wells
79

250
'Dinamo nu este respectată de arbitri', declară Zeljko Kopic, după înfrângerea echipei Dinamo în fața rivalei FC Rapid
250

1.024
Vești crunte pentru fanii 'Marelui Circ': se anulează Marile Premii de Formula 1 din Bahrain şi Arabia Saudită
1.024

33
Serie A: echipa italiană Juventus Torino a dispus sâmbătă seara, în deplasare, de formaţia Udinese
33

44
La Liga: Real Madrid a învins sâmbătă seara, pe teren propriu, formaţia Elche
44

282
Rapid Bucureşti, noul lider al Superligii, după 3-2 cu Dinamo
282

26
Ianis Hagi a înscris, iar Alanyaspor a făcut egal la Izmir, 2-2 cu Goztepe
26

22
Oțelul Galați pierde acasă cu Csikszereda, scor 2-3, în prima etapă din play-out
22

4.736
Ar fi bomba anului: Se ia în calcul interzicerea lui Donald Trump la JO de la Los Angeles
4.736

10
Atletico Madrid – Getafe 1-0
10
















Comentează