Kylian Mbappe, marea vedetă a fotbalului francez, aflat la final de contract cu clubul Paris Saint-Germain, a semnat cu echipa Real Madrid încă din 30 ianuarie, scrie presa spaniolă, citat de Agerpres.
Potrivit dezvăluirilor jurnalistului Ramon Alvarez, colaborator al postului Radio Marca, foarte bine informat în privinţa grupării din capitala Spaniei, avocata atacantului francez, Delphine Verheyden, s-a întâlnit cu doi responsabili ai clubului Real Madrid, la finele lunii ianuarie, pentru oficializarea contractului lui Mbappe, înaintea dublei pe care PSG a disputat-o împotriva formaţiei de pe Santiago Bernabeu, în optimile de finală ale Ligii Campionilor.
Kylian Mbappe (23 ani), campion mondial cu naţionala Franţei în 2018, a marcat ambele goluri ale parizienilor în dubla respectivă, câştigată de madrileni cu scorul general de 3-2.
Ramon Alvarez precizează, totodată că "în acest timp de operaţiuni se semnează mai multe contracte", aşa cum a fost şi în cazul plecării lui Lionel Messi de la FC Barcelona la PSG.
Întreaga operaţiune legată de trecerea lui Mbappe la Real Madrid urmează să fie încheiată în cursul acestei săptămâni, rămânând de finalizat doar aspecte precum drepturile de imagine şi alte puncte, asigură jurnalistul respectiv.
Conform ziarelor spaniole, Mbappe ar urma să încaseze o primă de transfer cuprinsă între 60 şi 80 milioane euro, în timp ce salariul său la Real Madrid se va ridica la 25 de milioane de euro net pe sezon, ceea ce îl va transformat în cel mai bine plătit jucători al clubului "blanco".
Chiar dacă Real Madrid va reuşi să finalizeze operaţiunea trecerii lui Mbappe pe Santiago Bernabeu în aceste zile, prezentarea oficială a francezului ar urma să fie făcută în iulie sau august.
Kylian Mbappe, marea vedetă a fotbalului francez, a semnat cu Real Madrid încă din 30 ianuarie (surse)
Explorează subiectul
București
1°C
Articole Similare

110
Rapid Bucureşti, noul lider al Superligii, după 3-2 cu Dinamo
110

18
Ianis Hagi a înscris, iar Alanyaspor a făcut egal la Izmir, 2-2 cu Goztepe
18

19
Oțelul Galați pierde acasă cu Csikszereda, scor 2-3, în prima etapă din play-out
19

3.879
Ar fi bomba anului: Se ia în calcul interzicerea lui Donald Trump la JO de la Los Angeles
3.879

8
Atletico Madrid – Getafe 1-0
8

13
Schi alpin: Julia Scheib a câştigat slalomul uriaş de la Are şi a obţinut Globul de Cristal al probei
13

13
Egal în derby, Bayer Leverkusen – Bayern Munchen 1-1
13

13
Alin Firfirică, locul 2 la aruncarea discului, la Cupa Europei de la Nicosia
13

58
Cu Chivu eliminat, Inter a făcut doar egal cu Atalanta, scor 1-1
58

36
Ze Roberto, despre motivul pentru care nu a reuşit la Real Madrid: Eram dependent de PlayStation
36

24
Gavi revine în lotul Barcelonei după șapte luni de la accidentarea la genunchi
24

15
Alexandru Cîmpanu a marcat golul victoriei în Chongqing – Tieren 1-0
15

113
Iran s-a răzgândit. Vrea să joace la Cupa Mondială, dar pune o condiție
113














Comentează