Autorităţile kurde din Siria au acuzat joi Turcia că recurge la arme neconvenţionale, între care fosforul alb şi napalmul, în ofensiva recent lansată în nordul ţării, relatează AFP potrivit Agerpres
Un comunicat al administraţiei kurde semiautonome afirmă că "agresiunea turcă împotriva (oraşului) Ras al-Ain se desfăşoară cu toate tipurile de arme" şi că în "în faţa eşecului evident al planului său, (preşedintele turc Recep Tayyip) Erdogan a recurs la arme interzise pe plan internaţional, cum sunt fosforul sau napalmul".
După lansarea ofensivei împotriva miliţiei kurde, forţele turce susţinute de efective siriene au cucerit o fâşie de teritoriu la graniţă de 120 de kilometri în nordul Siriei, luptele concentrându-se în momentul de faţă în oraşul Ras al-Ain.
Observatorul sirian pentru drepturile omului, organizaţie neguvernamentală care dispune de o amplă reţea de surse în Siria, nu a putut confirma utilizarea unor astfel de arme, notează AFP.
Totuşi, directorul Observatorului, Rami Abdel Rahman, a indicat pentru France Presse că organizaţia sa a consemnat "sosirea în ultimele două zile la spitalul din Tal Tamr (localitate apropiată de Ras al-Ain) a unor răniţi care au suferit arsuri".
Armata turcă a avansat joi la Ras al-Ain şi controlează deja jumătate din teritoriul acestuia, a mai constatat Observatorul.
De-a lungul conflictului din Siria, început în 2011, s-a folosit termenul napalm cu referire la bombele incendiare fabricate pe baza unor substanţe similare napalmului.
La rândul său, fosforul alb poate fi utilizat la crearea de perdele de fum, dar şi la fabricarea de arme incendiare cu caracter letal, utilizare care este însă interzisă de legislaţia internaţională.
Responsabili kurzi au postat pe reţelele sociale o înregistrare video cu copii având arsuri care, potrivit unui medic din provincia Hassake, unde se află Ras al-Ain, ar putea indica folosirea unor astfel de arme.
"Facem apel la organizaţiile internaţionale să trimită echipe pentru a examina aceste răni", a spus Mustafa Bali, purtător de cuvânt al Forţelor Democratice Siriene (SDF), principala coaliţie dominată de forţele kurde.
"Facilităţile medicale din nord-estul sirian nu mai dispun de experţi, după retragerea ONG-urilor din cauza invaziei turce", a adăugat acesta.
Ofensiva turcă s-a soldat, începând din 9 octombrie, cu cel puţin 72 de morţi în rândul civililor din Siria şi 203 în rândul combatanţilor SDF, conform celui mai recent bilanţ al Observatorului sirian pentru drepturile omului.
Kurzii acuză Ankara că foloseşte arme neconvenţionale
București
12°C
Articole Similare

954
Televiziunea de care se teme regimul de la Teheran - Iranul amenință țările din regiune că vor deveni ținte
954

15
Manifestaţie de ”Al Quds Day” - Cel puţin 12 persoane arestate la Londra
15

712
Percheziții ample în Republica Moldova într-un dosar de trafic de influență: cetățenia română și permise auto, vizate de anchetatori
712

1.289
Mai tare ca în filme SF! Dronele și roboții ne-ar putea salva de criza climatică: UE face experimente intensive
1.289

146
Mai mulți experți de top în arme nucleare, radare și rachete au dispărut de pe site-ul Academiei Chineze
146

37
China şi SUA "continuă să comunice" în legătură cu o vizită a lui Trump la Beijing
37

5.394
Dublu atac lansat de Trump, atât pe plan intern în SUA, cât și pe plan extern: „Am dreptul absolut!”
5.394

63
VIDEO Regiuni extinse din SUA, afectate de ninsori şi viscol - Pene de curent pe scară largă și mii de zboruri anulate
63

27
Talibanii acuză: „O femeie şi un copil, ucişi în Afganistan, în tiruri pakistaneze de obuze”
27

3.360
Operațiune mamut lansată de Moscova: „armata din umbră”, unitatea de elită gândită să comită asasinate în străinătate (presă)
3.360

103
VIDEO Explozii la Kiev în timpul unui rar atac aerian rusesc în plină zi
103

50
Aeroportul din Dubai reia treptat zborurile
50

113
Avionul lui Khamenei, distrus de aviația israeliană în ultimul raid asupra Teheranului
113
















Comentează