Un partid reformist de stânga a ieşit pe primul loc duminică la alegerile legislative din Kosovo cu mult în faţa vechii gărzi a comandanţilor separatişti, după ce a promovat un discurs pentru luptei împotriva corupţiei într-un teritoriu afectat de sărăcie şi instabilitate politică, comentează AFP preluat de agerpres.
Aceste alegeri parlamentare anticipate, a cincea rundă de la proclamarea independenţei fostei provincii sârbe în 2008, au avut loc în timp ce pandemia de coronavirus se agravează.
Pandemia a exacerbat, de asemenea, problemele economice şi sociale din teritoriul cu o populaţie de 1,8 milioane de locuitori, unde salariul mediu este de aproximativ 500 de euro şi unde tinerii, care se confruntă cu o rată a şomajului de 50%, încearcă în număr mare să emigreze în Elveţia sau Germania.
Mişcarea Vetevendosje (VV), Autodeterminare a lui Albin Kurti, pornită în războiul împotriva clientelismului, a reuşit să capitalizeze nemulţumirile populaţiei.
"Aceste alegeri au fost un referendum privind justiţia şi locurile de muncă, împotriva corupţiei şi capturării resurselor statului", a spus Albin Kurti în discursul său de victorie. "Este fără precedent în Kosovo de după război", a adăugat el.
Cu circa 48% din voturi, potrivit rezultatelor oficiale după numărarea a peste 90% din buletinele de vot, VV şi-a devansat triumfal principalii concurenţi
PDK, creat de foşti comandanţi rebeli ai războiului de independenţă împotriva forţelor sârbe (1998-1999), a obţinut aproximativ 17% din voturi, în timp ce LDK de centru-dreapta a câştigat 13%.
Pe străzile înzăpezite din Pristina, o mulţime de partizani ai lui Albin Kurti au înfruntat gerul pentru a-şi sărbători victoria cu un concert de claxoane, lansând artificii şi fluturând drapelul roşu albanez.
Partizanii lui Albin Kurti îi acuză pe foştii luptători de gherilă care au dominat mult timp puterea la vârf că au irosit primii ani de independenţă a teritoriului populat majoritar de albanezi.
Fosta gherilă a pornit la lupta electorală handicapul absenţei mai multor figuri importante, cum ar fi fostul preşedinte Hashim Thaci, inculpat în noiembrie de justiţia internaţională pentru crime de război în timpul şi după conflictul împotriva forţelor sârbe.
În faţă, VV a primit un sprijin din partea preşedintei interimare, Vjosa Osmani, în vârstă de 38 de ani, simbol al unei clase politice din nouă generaţie care a părăsit LDK de centru-dreapta al premierului în exerciţiu. Avdullah Hoti.
Vetevendosje a obţinut primul loc şi la ultimele două alegeri legislative, dar a fost izolată de coaliţiile încheiate de ceilalţi.
În 2020, guvernul lui Albin Kurti, un tribun formidabil care a petrecut doi ani în închisoarea fostului preşedinte sârb Slobodan Milosevic, a rezistat aproximativ cincizeci de zile înainte de a fi răsturnat.
De această dată, mişcarea sa poate spera să formeze o majoritate guvernamentală dacă se aliază cu partidele reprezentante ale minorităţilor, care dispun de 20 din cele 120 de locuri ale parlamentului.
Kosovo: Un partid reformist de stânga învinge în alegerile legislative
Explorează subiectul
București
0°C
Articole Similare

0
LIVE TEXT - Război în Ucraina: Ucrainenii distrug un radar, un depozit de drone și un centru petrolier rus
0

149
Descoperire uluitoare a cercetătorilor: Bacteriile pot supraviețui în spațiu și răspândi viața între planete
149

1.618
Alertă în Orientul Mijlociu: Un avion cisternă al Forțelor Aeriene SUA s-a prăbușit în Irak. O a doua aeronavă a aterizat în siguranță
1.618

869
VIDEO Netanyahu amenință liderii de la Teheran în prima conferință de presă de la începutul războiului: Dacă aș fi agent, nu le-aș face asigurări de viață
869

1.194
VIDEO „Rezervoarele de combustibil ard” — Un important hub petrolier rusesc a fost lovit de un atac cu drone ucrainene în regiunea Krasnodar
1.194

1.164
'Vă rog, vă rog, vă rog'. O țară din Europa își îndeamnă cetățenii să renunțe la deplasările cu mașina după explozia prețurilor petrolului
1.164

615
Iranul neagă minarea Strâmtorii Ormuz - Unele nave au primit permisiunea de a trece prin strâmtoare
615

1.527
China intervine în conflictul din Orientul Mijlociu: „Să se apese butonul de pauză”
1.527

96
Preşedintele naţionalist al Poloniei se opune prin veto programului european de finanţare SAFE
96

3.484
Iranul lansează o nouă amenințare dură: „Orientului Mijlociu o să fie aruncat în beznă în mai puţin de o jumătate de oră”
3.484

4.143
VIDEO E nebunie în Orientul Mijlociu: Hezbollah a lansat cea mai mare ofensivă împotriva Israelului / Au tras cu sute de proiectile și drone
4.143

3.279
Răsturnare totală de situație: văduva lui Ali Khamenei este în viață
3.279

106
Se pregătește vizita lui Trump la Beijing - Întâlnire crucială la Paris
106

















Comentează