Trei aleşi ai opoziţiei din Kosovo au fost arestaţi luni după ce au aruncat cu gaze lacrimogene pentru a opri desfăşurarea unei sesiuni a parlamentului, paralizat de luni de zile, cu două zile înaintea vizitei la Pristina a şefului diplomaţiei americane John Kerry, relatează AFP.
Doi aleşi au fost arestaţi după ce au aruncat cu gaze lacrimogene în sala parlamentului şi în poliţişti din clădirea parlamentului, a anunţat poliţia într-un comunicat.
Ei au oprit, pentru a cincea oară, desfăşurarea unei sesiuni parlamentare, protestând împotriva unui acord sub egida UE vizând normalizarea relaţiilor cu Serbia, aminteşte France Presse.
Al treilea deputat a fost arestat când a încercat să introducă în clădirea parlamentului două canistre de gaz lacrimogen.
Opoziţia se opune în special proiectului vizând acordarea de mai multă autonomie minorităţii sârbe din Kosovo, fostă provincie sârbă cu 1,8 milioane de locuitori, marea majoritate de origine albaneză. Opoziţia se opune de asemenea unui acord de frontieră cu Muntenegru, care împinge, în opinia ei, la pierderea de teritorii.
Acest ultim incident intervine înainte de sosirea secretarului de stat al SUA John Kerry miercuri.
Biroul UE din Pristina a condamnat acest nou incident şi a cerut tuturor părţilor "să revină la dialog în viaţa politică în general şi în adunarea (legislativă) în special".
Liderul opoziţiei şi iniţiatorul protestelor, Albin Kurti, a fost arestat sâmbătă după o manifestaţie la Pristina, în timp ce deputata Donika Kadaj-Bujupi a fost arestată la 18 noiembrie.
În ciuda progreselor sub egida Bruxellesului, cei doi foşti inamici, încă marcaţi de conflictul sângeros din 1998-1999, continuă să întreţină relaţii dificile, Belgradul refuzând să recunoască independenţa Kosovo recunoscută până acum de o sută de ţări, dintre care SUA şi 23 din cele 28 de ţări membre ale UE, notează AFP, potrivit Agerpres.
Kosovo: Trei deputaţi, arestaţi după ce au aruncat cu gaze lacrimogene
Explorează subiectul
București
11°C
Articole Similare

165
Se formează încet o nouă alianță anti-SUA în Orientul Mijlociu: planul pus în mișcare de Iran
165

27
Iranul amenință SUA și Israel: 'Forţele noastre armate sunt ferm determinate să dea inamicului o lecţie memorabilă'
27

2.798
Se încinge scandalul între Trump și președintele Israelului: Este un tip slab și jalnic/ „Demnitatea, independența și suveranitatea” Israelului nu sunt de vânzare
2.798

1.441
Încă o carte detonează familia regală britanică: Regina Camilla, prințul Harry și controversata Meghan Markle sunt în centrul atenției
1.441

49
Franţa începe primul tur al alegerilor locale: Test important în perspectiva alegerilor prezidenţiale de anul viitor
49

64
Poliţia iraniană spune că a reţinut 54 de agitatori monarhişti în mijlocul unui val de arestări
64

3.117
"Părăsiți imediat zona!" - Iranul anunță atacuri asupra porturilor din Emiratele Arabe Unite
3.117

2.356
Noi atacuri iraniene în Orientul Mijlociu - "Ținte cheie" în Emiratele Arabe Unite, Bahrain şi Qatar
2.356

2.772
Primul transport de ajutoare al Moscovei către Iran - Ajutorul a fost solicitat de Teheran
2.772

2.831
Aliatul lui Trump, Richard Grenell, demisionează din funcţia de preşedinte al Centrului Kennedy: cine este și ce spunea despre România
2.831

6.669
Războiul din Orientul Mijlociu se poate extinde - Iranul amenință direct Ucraina: Acest lucru a transformat întregul său teritoriu într-o țintă legitimă
6.669

3.068
Israelul anunță intrarea în faza decisivă a conflictului din Iran
3.068

86
Presiunea datoriilor apasă Europa - Cum ar putea rezista crizei energetice
86
















Comentează