O Românie educată este o ţară care se îngrijeşte de viitorul cetăţenilor ei inclusiv prin cultivarea dragostei faţă de natură şi protejarea mediului, a afirmat preşedintele Klaus Iohannis într-un mesaj transmis, luni, în cadrul Galei "Regăseşte România", care a fost organizată de Federaţia Coaliţia Natura 2000.
"În ultimii 15 ani, Federaţia Coaliţia Natura 2000 a apărat şi promovat, în mod constant, patrimoniul natural unic al ţării noastre, iar organizarea Galei 'Regăseşte România' îmi oferă prilejul de a vă felicita pentru efortul susţinut", a declarat Iohannis în mesajul prezentat de Nicoleta Nicolae-Ioana, consilier de stat - Cabinetul Preşedintelui.
Potrivit şefului statului, România este excepţională şi datorită diversităţii naturii şi a bogăţiei resurselor naturale.
"România se numără printre puţinele ţări de pe continent în care mai există păduri virgine, arbori seculari, peisaje de o frumuseţe ieşită din comun, specii de animale rare şi habitate dispărute din alte regiuni ale Europei. Prezervarea acestor moşteniri nepreţuite trebuie să devină o prioritate pentru stat, pentru societate şi pentru cetăţean deopotrivă", a spus Iohannis.
Preşedintele a precizat că, dacă imediat după căderea comunismului natura nu era o temă care să preocupe societatea românească, după anii 2000 lucrurile au început să se schimbe.
"După aderarea României la Uniunea Europeană, prin hotărârea şi angajamentul unor oameni care au înţeles importanţa acestui patrimoniu natural unic, am reuşit ca în prezent aproximativ 25% din suprafaţa ţării să reprezinte arii naturale protejate. Astăzi, mediul a devenit o preocupare constantă deopotrivă pentru specialişti, iubitori de natură, pentru organizaţii neguvernamentale şi simpli cetăţeni. Este încurajator faptul că tinerii sunt parte a acestui efort consistent de a salva natura. Ei ne oferă tuturor un imbold în plus pentru a-i ajuta să reuşească", a arătat Iohannis.
În opinia sa, prin determinare şi angajament, probleme precum cea a gestionării eficiente a ariilor protejate sau cea a diversificării responsabile a serviciilor ecologice şi de mediu asociate au ajuns pe agenda publică, invitând la crearea unei viziuni comune.
"În tot acest proces, sectorul neguvernamental a exercitat întotdeauna un rol deosebit de important. Numeroase organizaţii ale societăţii civile au participat în mod constant şi activ la declararea unor zone drept arii naturale protejate, au oferit sprijin entităţilor care asigură managementul acestor zone, au monitorizat şi amendat frecvent derapajele legislative cu efecte devastatoare asupra biodiversităţii. Evoluţiile din domeniu, care nu au fost lipsite de intensitate ori de conflicte, ne-au dovedit că dialogul deschis şi cooperarea dintre organismele guvernamentale şi societatea civilă sunt esenţiale, iar colaborarea trebuie să stea la baza elaborării şi implementării politicilor guvernamentale", a mai spus Iohannis.
Totodată, preşedintele a precizat că, deşi există un progres semnificativ în această direcţie, încă mai sunt chestiuni nerezolvate.
"Schimbările mult prea frecvente de la conducerea instituţiilor, modificările legislative lipsite adesea de predictibilitate, viciile de transparenţă, absenţa unei strategii de management a ariilor naturale protejate, lipsa unor priorităţi şi obiective clare, nevoia de coerenţă şi continuitate în domeniu, precum şi finanţarea insuficientă reprezintă neajunsuri care îngreunează sau limitează anumite proiecte, direcţii sau strategii", a subliniat Iohannis.
De asemenea, şeful statului a evidenţiat că natura nu trebuie percepută ca un dat definitiv, ci trebuie preţuită şi îngrijită continuu.
"Îmi doresc ca respectul faţă de natură, conştientizarea nevoii de a conserva biodiversitatea şi de a proteja mediul să devină preocupări fundamentale ale cetăţenilor ţării noastre. În acelaşi timp, educarea tinerei generaţii şi informarea sunt extrem de importante, întrucât o Românie educată este o ţară care se îngrijeşte de viitorul cetăţenilor ei inclusiv prin cultivarea dragostei faţă de natură şi protejarea mediului. Pentru generaţiile următoare, avem responsabilitatea de a nu le priva de un mediu bogat, unic şi sănătos. De aceea, o strategie pe termen lung oferă şansa posterităţii de a se bucura de toate frumuseţile unice cu care România a fost înzestrată", a mai afirmat Iohannis.
Klaus Iohannis: 'România educată este o țară care se îngrijește de viitorul cetățenilor ei inclusiv prin cultivarea dragostei față de natură'
Explorează subiectul
București
9°C
Articole Similare

962
Traian Băsescu spune că Donald Trump are pretenții exagerate de la NATO: Nu funcționăm ca la grădiniță
962

827
Ordonanța carburanților aprinde scandalul: fermierii spun că Guvernul sacrifică agricultura pentru prețuri la pompă
827

1.599
Traian Băsescu, anunț care bagă frica în români: 'Prețurile vor continua să crească'
1.599

31
Bugetul de stat şi bugetul asigurărilor sociale pe 2026 - publicate în Monitorul Oficial
31

29
Liderul PNL Bacău îl acuză pe primarul USR al Bacăului de „minciuni”
29

734
Motorină la preț redus pentru fermieri: Proiectul a fost publicat în transparență decizională
734

4.143
Dezastru pentru Guvernul Bolojan: După majorarea accizelor la carburanți, în loc să încaseze mai mult, a încasat mult mai puțin
4.143

1.198
Alexandru Nazare anunță noul plan al României: Șocul energetic necesită măsuri fulger la nivel european
1.198

1.106
Radu Miruță emite o alertă de știri false. Sunt vizați 800 de soldați americani: Infirm categoric aceste informații
1.106

4.812
Victor Ponta, mesaj tranșant după ce a devenit ținta suporterilor pentru imaginile postate înainte de Turcia-România: 'De proști, de hiene și de 'heringi', sincer, nu îmi pasă deloc'
4.812

2.445
Secretomanie totală! SRI și-a prezentat bilanțul, pe "ascuns", președintelui Nicușor Dan și premierului Bolojan / Discuții despre viitorul director
2.445

861
Președintele Nicușor Dan a semnat: Bugetul pe 2026 a fost promulgat
861

1.057
CCR a publicat motivarea deciziei pe bugetul 2026: Curtea respinge toate criticile, bugetul poate intra în vigoare înainte de 1 aprilie
1.057
















Comentează