Preşedintele Klaus Iohannis va participa, luni şi marţi, la Bruxelles, la reuniunea extraordinară a Consiliului European, a cărei agendă se va concentra pe situaţia de securitate şi consecinţele generate de agresiunea Federaţiei Ruse împotriva Ucrainei.
"Liderii europeni vor discuta modalităţile de acordare, în continuare, a sprijinului politic şi a asistenţei umanitare, economice şi financiare Ucrainei, inclusiv cu referire la rolul important pe care trebuie să îl aibă Uniunea Europeană în eforturile de reconstrucţie post-conflict. Având în vedere impactul multidimensional al actualei crize asupra Republicii Moldova, va fi discutată şi necesitatea oferirii unui sprijin adecvat pentru consolidarea rezilienţei acestui stat", a informat Administraţia Prezidenţială, informează Agerpres.
Şefii de stat şi de guvern vor discuta modalităţile concrete de sprijin pentru asigurarea continuităţii exporturilor alimentare din Ucraina, în contextul angajamentului UE pentru asigurarea securităţii alimentare globale, precizează sursa citată.
Agenda liderilor europeni va viza şi aspectele referitoare la securitate şi apărare, având în vedere propunerile recente ale Comisiei Europene "pentru remedierea deficitului de investiţii în materie de apărare" şi întărirea cooperării şi coordonării între statele membre în acest domeniu.
"Pornind de la propunerile recente ale Comisiei Europene în cadrul Planului RePowerEU pentru materializarea obiectivului reducerii dependenţelor energetice de Federaţia Rusă, şefii de stat şi de guvern vor continua discuţiile privind diversificarea surselor şi rutelor de energie şi securitatea aprovizionării. Astfel, un subiect important se referă la propunerile de optimizare a funcţionării pieţei europene de electricitate pentru controlul volatilităţii preţurilor, astfel încât acestea să fie accesibile, iar categoriile vulnerabile să fie cât mai bine protejate", a informat Administraţia Prezidenţială.
Klaus Iohannis participă la cel mai important Consiliu European, din ultimii ani: decizii cruciale pentru viitorul Europei
Explorează subiectul
București
14°C
Articole Similare

95
Scandal pe pensiile militarilor: ministrul Apărării acuză populism şi lipsă de bani reali
95

650
Ministrul Muncii îi adresează lui Ilie Bolojan întrebarea de 1.000 de puncte: Dublul standard care se aplică în coaliție
650

1.662
România, prinsă între două războaie. Traian Băsescu avertizează: 'O spun foarte deschis, ni se poate întâmpla foarte multe' / Ce critici lansează
1.662

2.897
Nicușor Dan pregătește o mutare de mare efect: Laura Codruța Kovesi, șefă la SRI (Realitatea PLUS)
2.897

878
VIDEO Ministrul Sănătății descrie starea actuală a coaliției: 'Este în preanestezie. Nu e încă la terapie intensivă'. Cum a răspuns la întrebarea dacă premierul e pe 'perfuzii'
878

2.632
Scandalul Dubai continuă; Ponta dă foc scenei politice: 'USR-iștii iau bani ca să-mi atace copilul'
2.632

1.526
Austeritate pentru oameni, bani pentru stadioane? Omul lui Bolojan se revoltă pentru bani de arenă, în timp ce Guvernul taie de la vulnerabili
1.526

3.881
Bubuie un scandal de proporții între PNL și PSD, după criza de nervi a lui Adrian Câciu din Parlament: Liberalii cer aruncarea peste bord a deputatului
3.881

1.118
FOTO Au îngropat securea războiului? Ciprian Ciucu și Daniel Băluță, la aceeași masă după tensiunile post-alegeri: 'Ne-am compatibilizat' / Proiecte majore pentru București
1.118

47
54 de ambasadori ai României au depășit mandatul de 4 ani: MAE explică
47

78
Avocatul Gheorghe Piperea: PSD și opoziția pot ataca bugetul pe 2026 la CCR. Îi lipsește avizul BNR
78

1.962
Întrebare neobișnuită primită de un candidat la șefia DNA: Decizii de ultimă oră ale CSM pe numirile de la DNA și DIICOT
1.962

3.576
VIDEO Adrian Câciu a început să țipe la Gabriela Horga, la dezbaterea bugetului din comisia de buget - finanțe: A dat și cu pumnul în masă
3.576















Comentează