Presa de stat nord-coreeană a informat miercuri despre testarea cu succes a unei rachete hipersonice, precizând că liderul Kim Jong Un a participat la lansare pentru prima dată după mai bine de un an, transmite Reuters.
Autorităţile din Coreea de Sud şi Japonia au detectat marţi lansarea unui proiectil, care a atras critici din partea autorităţilor de la Washington şi Tokyo, precum şi exprimarea îngrijorării din partea secretarului general al ONU, informează Agerpres.
Acesta a fost cel de-al doilea test în mai puţin de o săptămână, evidenţiind promisiunea de Anul Nou a liderului de la Phenian de a consolida dotarea armatei nord-coreene cu tehnologie de ultimă oră într-un moment în care discuţiile cu Coreea de Sud şi Statele Unite sunt într-un punct mort.
"Testul a avut ca scop verificarea finală a specificaţiilor tehnice generale ale sistemului de arme hipersonic dezvoltat", a informat agenţia de ştiri KCNA."Manevrabilitatea superioară a vehiculului cu alunecare hipersonică a fost verificată mai pregnant prin testul final".
Kim Jong Un i-a îndemnat pe oamenii de ştiinţă din domeniul militar să accelereze în continuare eforturile de consolidare a puterii militare strategice a ţării, atât în privinţa calităţii, cât şi a cantităţii, şi să continue să contribuie la modernizarea armatei.
A fost prima dată de la începutul anului 2020 când liderul nord-coreean a participat oficial la testarea unei rachete.
"Prezenţa sa ar sugera o atenţie deosebită pentru acest program", a comentat pe Twitter Ankit Panda, membru senior al Carnegie Endowment for International Peace, cu sediul în SUA.
Kim Jong Un s-a dus personal să asiste la lansarea unei noi rachete hipersonice
Explorează subiectul
București
-3°C
Articole Similare

7
Mesajul lui Netanyahu pentru poporul iranian: Libertatea se apropie
7

235
S-a apucat să își reconstruiască o casă și a găsit o comoară uriașă: Era ascundă dinainte de marea revoluție
235

2.293
VIDEO Un cutremur puternic zguduie Turcia: Oamenii au ieșit din case și s-au adăpostit în mașini
2.293

2.513
Panică la Moscova: populația a început să folosească stații radio și pagere, după blocarea internetului mobil
2.513

880
Titus Corlățean intră în cursa pentru funcția de Secretar general adjunct la Consiliul Europei
880

119
Autorităţile suedeze au confiscat joi în largul coastelor de sud ale ţării un petrolier pe care îl suspectează că navighează sub pavilion fals
119

722
VIDEO NATO își face armată de gândaci cyborg: un scenariu care părea până acum rezervat filmelor SF a devenit realitate
722

3.298
Dezvăluire explozivă: Serbia admite public că deține rachete de croazieră supersonice chinezești
3.298

92
Ambasadorul iranian la ONU declară că Iranul nu va închide strâmtoarea Ormuz
92

1.393
Cel mai ambițios plan militar al Ucrainei a fost anunțat: apare o „cupolă” net superioară inclusiv cu Iron Dome-ul israelian
1.393

940
O dronă lansată de Teheran rănește șase soldați francezi într-o bază din Irak
940

2.216
O sursă credibilă afirmă că Putin ar putea pândi momentul perfect pentru a ataca Europa
2.216

35
Canada intenţionează să îşi consolideze apărarea în zona arctică a ţării, anunță premierul Mark Carney
35

















Comentează